duminică, 5 iulie 2020

Anne Laure Gannac - Ziua în care am decelerat (am redus viteza)



Anne Laure Gannac este jurnalistă, manager la revista Psychologies.
Asigură cronica culturală de la PLAY RTS (Radio Television Elveția). 
Autoare a:
Mère-fils, l’impossible séparation şi
Divorce, les enfants parlent aux parents (ed. 
Anne Carrière) 
La birou, şeful meu mă numeşte Lucky Luke şi nu este din cauza perechilor de cizme sau a centurilor mele mari.  Am încercat întotdeauna să scot sabia din teacă mai repede decât umbra mea, nu mă pot abţine, m-am născut grăbită. Când eram copil, îmi doream să fiu adult. Ca toţi copiii, desigur. Dar ceva mai mult, fără îndoială. La 2 ani, mă trezeam devreme pentru a-mi pregăti singură micul dejun, se povesteşte în familie: „Întotdeauna totul făcut mai repede, mai devreme decât toată lumea”. Cine ar prefera să i se spună că a făcut întotdeauna totul mai încet, mai târziu decât ceilalţi? 
Viteza vorbeşte despre precocitate, autonomie, apoi eficienţă, rentabilitate ... Îi uşurează pe părinţi, îi satisface pe angajatori, aranjează prieteni care nu trebuie să aştepte niciodată la întâlniri. Aşadar, nu fără o anumită doză de mândrie, recunosc că sunt de tipul rapid.  Pentru mine, a fi mai devreme este la timp şi a fi la timp înseamnă deja a fi în întârziere. 

sâmbătă, 4 iulie 2020

Jacques Castermane – Calea acţiunii / Ziua în care am redus viteza


Interesul omului occidental pentru „meditaţie” corespunde unui fapt nou: persoane, din ce în ce mai numeroase, presimt că, în adâncul lor, omul este ceea ce aspiră el să fie. Şi meditaţia ar putea fi acel exerciţiu care pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează împlinirea adevăratei noastre naturi de fiinţă umană.

joi, 2 iulie 2020

O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului


O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului, de Editura HERALD poate fi vizionată pe pagina de Facebook a Editurii HERALD. Link exact pe Facebook nu am. Poza arată așa:


Linkul exact pe youtube este acesta:
https://www.youtube.com/watch?v=W5KJjxLrSlE


Asa arăt eu de fapt.
Cum nu aveam nici o pozã mai actualã la îndemânã,
am oroare de fãcut poze,
am dat poza de acum 5 ani, de la întâlnirea de 40 de ani
de la absolvirea facultãtii, pentru coperta video.
(Dintr-o eroare a mea, newsletterul de la Editura Herald, care anunta înregistrarea și linkul, mi-a intrat la SPAM și l-am găsit abia după vreo 2 săptămâni.)
Cu precizarea că abundă în imperfecţiuni din partea mea. :)
Credeam cã nici nu îndrăznesc să o vizionez…
Ei bine, mi-am făcut curaj şi am vizionat-o... "la rece"... cu obiectivitate.

Si... îmi venea sã plâng... sã cer sã fie stearsã... Dar nu puteam, cã acolo e si munca plinã de rãbdare a domnului Sorin Lucaci, (PR Editura HERALD, până mi-am pus la punct condiţiile tehnice) si a echipei de la Herald.

Nu atât din cauza "perlelor de exprimare", la care voi reveni. Dar înregistrarea nu mã redã în modul meu natural de a fi - mai multe lucruri concurã la acest "dezastru" :): camera video frontalã a telefonului nu foarte performantã, ochelarii de sticlã cu care lucrez doar la computer care îmi dau un aer si mai sever :), plus cã ascund ochii si expresia lor, situarea telefonului undeva prea sus, lipsa totalã a experientei de a mã adresa unui public, deformarea imaginii din cauza transmisiei la distanță si bineinteles emotiile, mai ales la început. Tricoul!... Mă îmbrăcasem inițial mai office, dar îmi era cald, din cauza emoției.
Una din "perlele mele de exprimare" este cea care se referă la modul de a fi şi de asculta „recules în sine” al japonezilor. Expresia pe care am folosit-o eu „se retrag în spate”, adică „în culise” mă gândeam eu, în culisele lor, în sinea lor adică.
Explicaţia este că eu, vorbind extrem de puţin, gândesc în imagini vizuale. Pe care apoi trebuie sã le traduc în cuvinte.

Nu e de mirare că la încercarea mea aberantă de a-l defini pe Dumnezeu…"mai ştiinţific" a picat internetul… în mijlocul înregistrării…
Dar dincolo de mulţimea de „perle de stângăcie” cred că au reuşit să treacă şi să rămână şi câteva precizări bune, esenţiale.
Dacã oamneii ar sti ce importantã este Hara si practicarea ei... Este un EXERCITIU care - practicat constant si sistematic - favorizează ieşirea de sub predominanta Eului si înrãdãcinarea în profunzimea din noi, în fiinta noastrã esentialã, adicã în FIINTÃ, în FIINTA care tine în viatã tot ceea ce existã.
Cel care are Hara se simte sustinut de FIINTÃ orice i-ar aduce viata.
Acea "detaşare" de care se tot vorbeşte (inclusiv Meister Eckhart) - şi care ne sună a răceală şi indiferenţă - este de fapt, în acest caz, realizată de la sine, pentru că este consecinţa acestei înrădăcinări în Fiinţă. Suntem detaşaţi pentru că suntem ancoraţi Altundeva decât în Eu, Altundeva acolo unde ne avem originea cu toţii. Şi, în acest caz, nu mai înseamnă răceală, indiferenţă, deşi, la o privire superficială, poate să pară răceală.
Referitor la lamentaţiile mele: sper sã mai am ocazia sã apar cândva si într-un mod mai natural şi în alte conditţii tehnice în lumea virtualã... să nu rămân în istorie doar cu acest "dezastru" de ”debut on line”.
A cãdea de 7 ori si a te ridica de 8 ori aceasta este CALEA... iată un exemplu!
.........
O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.
De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.
Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.
De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca și consilier terapeutic.



vineri, 26 iunie 2020

Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare


 Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare, atât prin CLARIFICAREA mentală pe care o favorizează cât şi prin ACCESUL la RESURSELE originale datorită înrădăcinării în Fiinţă.
Lucrările lui Jung şi Neumann au „îmbogăţit considerabil” - spune Dürckheim - lucrarea mea din anii şaizeci şi şaptezeci. Teoria lor despre Selbst (Sine) corespunde conceptului meu de Wesen (Fiinţă esenţială). Jung înţelege „adevăratul sine” ca integrarea sinelui în sânul Welt-Ich (eul existenţial). Această integrare priveşte persoana la propriu, adică omul devenit transparent fiinţei lui în „eul său existenţial”- să ne amintim rădăcina latinăpersonare. Doctrina jungiană a integrării Wesen în sânul Welt-Ich constituie şi astăzi fundamentul  teoretic al conceptului de „cale iniţiatică”, aşa cum îl predăm noi de mai multe decenii în centrul nostru din Pădurea Neagră. Pentru a avansa pe acest drum, trebuie să ajungem să învingem forţele umbrei care se opun pe calea spre adevăratul sine. Este vorba mai puţin de a suprima suferinţa, cât de a trăi acel „mori şi renaşti” pe care îl favorizează terapeutul: fără această fază, procesul de realizare de sine (individuaţia în sens jungian) nu poate să pătrundă. […]  Spre deosebire de şcoala jungiană – spune Maria Hippius – la noi tot procesul de realizare de sine, de la început până la sfârşit, se operează prin intermediul exerciţiului: lucrarea corporală a „corpului care suntem” iluminează (clarifică) transformarea de sine.


Citat din cartea biografică Karlfried Graf Durckheim. O viaţă sub semnul transformării, scrisă de Gerhard Wehr, în Prefaţa cărţii Hara, de aici:https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2013/10/biografie-karlfried-graf-durckheim.html

O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.
De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.
Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.
De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca maestru spiritual. 
(V.J.)

luni, 22 iunie 2020

Hara centrul vital al omului - o nouă ediţie - la precomandă


Arată aşa:

Detalii aici:

De pe coperta a IV-a a ediţiei germane din 2005:
O carte creată pentru a deveni o carte de viaţă esenţială. (Frankfurter Allgemeine Zeitung).

Karlfried Graf Durckheim, cel care, ca nici un alt european, a unit în gândirea sa, într-o sinteză creatoare, vechea înţelepciune a Orientului şi a Occidentului, ne prezintă în această carte, într-un mod magistral,exerciţiul fundamental al practicii meditative orientale cu numeroase exemple şi indicaţii practice precise.
De pe coperta a IV-a a traducerii în franceză:Hara nu este numai o teorie doctrinală. Ea este învăţătura unei practici în slujba esenţialului.Practica Harei ajută deopotrivă la gestionarea vieţii în această lume şi la înaintarea pe CALE. Este vorba de CALEA  care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale eterne şi care îl pregăteşte să-şi realizeze destinul său primordialadică revelarea FIINŢEI în existenţă.

Din păcate ediția a doua este mai săracă tocmai în pozele reprezentative pentru prezența harei în cazul unor reprezentări religioase creștine din Occident... Ce păcat... Nu erau simple poze auxiliare...

vineri, 19 iunie 2020

Hara, centrul vital al omului - o nouă ediţie în curând

O veste bună aflată "pe surse":) : 
Se va reedita cartea Hara, centrul vital al omului de K.G. Durckheim

miercuri, 10 iunie 2020

Preot Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 172/iunie 2020 de la Bethanie


Gorze, iunie 2020
 Dragi prieteni,
  Atitudinea realistă faţă de existenţă este fundamental respectul şi nu dispreţul, închinarea şi nu impietatea, lauda şi nu blasfemia." F. SCHUON
Suntem noi, oare, într-adevăr întotdeauna „realişti” faţă de existenţă?
Omul pare adesea „obnubilat” de lumea obiectelor şi din ce în ce mai înghiţit de tehnologie, până la punctul de a pierde însuşi înţelesul acestei vieţi preţioase care i-a fost dată. 

luni, 8 iunie 2020

Jacques Castermane – Dialog cu Graf Dürckheim (1970)


Scrisoarea nr. 83 / iunie 2020 de la Centre-Durckheim, France
Am profitat de acest timp de izolare la domiciliu pentru a reciti conţinutul Învăţăturilor de care am beneficiat, în program de două şedinţe pe săptămână,, atunci când trăiam la Rütte (1969-1974). Aceste Învăţături sunt baza şi şarpanta sesiunilor (retraites) propuse la Centru.
Recitind aceste Învăţături, cincizeci de ani mai târziu, sunt conştient că ele nu privesc o muncă ce ar fi fost făcută, ci o muncă de făcut.
Jacques Castermane: - Prin ce anume poate practica Zen să fie utilă omului occidental? Pentru că este vorba de un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient.
Graf Dürckheim: - Ar fi o mare neînţelegere să credem că zazenul este un exerciţiu oriental. Zenul se practică în principal în Japonia unde a fost introdus în secolul al XIII-lea. Dar dacă vă voi descrie ce anume m-a impresionat în Zen vă veţi da seama foarte repede că experienţa umană, pentru care această tradiţie pregăteşte condiţiile, depăşeşte Japonia tradiţională, culturală şi spirituală.
J.C. – Ceea ce spuneţi dvs nu este ceea ce citesc în anumite cărţi care apără ideea că zenul este şi nu poate fi decât o ramură a budismului.
G.D. – Nu întâlnim Zenul într-o carte. Întâlnim Zenul în prezenţa oamenilor Zenului. Cei pe care i-am putut întâlni în timpul sejurului meu în Japonia mi-au părut întotdeauna remarcabili. Acolo unde întâlniţi Zenul, există mereu o atmosferă foarte proaspătă, foarte puternică, foarte vie şi plină de umor. Autenticitate şi veracitate, iată ce m-a frapat în mediul Zenului, în întâlnirea mea cu maeştrii şi discipolii lor.
Ceea ce m-a atras este şi faptul că Zenul nu este o teorie. Este o practică. La baza Zenului se află exerciţiul şi experienţa.
J.C.- Exerciţiul, presupun că este zazenul pe care îl practicăm în fiecare dimineaţă. Dar experienţa despre care îmi vorbiţi îmi este străină; fără îndoială că ea este pentru mai târziu?
G.D. – Mai puţin străină şi mult mai aproape decât credeţi. Zenul se bazează în totalitate pe o „experienţă eliberatoare” numită Satori sau Kensho. Este vorba de o experienţă care, de la un moment la altul, vă eliberează de preocupările eului existenţial.
Satori este o experienţă în cursul căreia se dezvăluie realitatea cea mai profundă din noi înşine. Experienţa acestei laturi ascunse din noi înşine pe care conştiinţa noastră umană o voalează. Iată paradoxul! Ceea ce ne diferenţiază de animal, conştiinţa umană, este în acelaşi timp pericolul nostru: acela de a fi secţionat de ceea ce Zenul numeşte adevărata natură a fiinţei umane, ceea ce eu numesc fiinţa noastră esenţială.
J.C. – Este ceea ce budiştii numesc natura lui Budha.
G.D. Da, maeştri Zen vorbesc despre natura lui Budha din fiecare om. Ei, bine, în fiecare din noi, fie că suntem creştin, budist sau ateu, există aceasta care nu este o aceasta.
J.C. – Şi exerciţiul este tocmai şansa unei asemenea experienţe?
G.D. Exerciţiul pe cale se învârte în jurul acestei experienţe. Exerciţiul numit zazen, ca şi exerciţiul tirului cu arcul sau al caligrafiei, este o pregătire lentă şi sistematică a omului. Exerciţiul, oricare ar fi acesta, nu are decât un scop: transformarea omului care îl face.
J.C. – Şi ceea ce caracterizează Învăţătura dumneavoastră  este locul pe care îl acordaţi corpului?
G.D. – Da. Domeniul cel mai direct accesibil practicării căii este corpul nostru. Dar exerciţiul corpului nu va servi maturităţii fiinţei umane decât în măsura în care nu mai este considerat ca ceva biologic opus unui ceva spiritual. Corpul este omul întreg în modul lui de a fi acolo. Trebuie să înţelegem corpul, corpul viu (Leib), ca ansamblul gesturilor prin care omul devine ceea ce este sau eşuează. Corpul nu este ceva în spatele căruia se află personalitatea. Dacă eu vă privesc, nu văd spiritul dumneavoastră, nu văd sufletul dumneavoastră; văd omul în globalitatea sa şi în unitatea sa. Eu nu reneg aici concepţiile filosofice sau religioase care separă sufletul de corp, dar, şi aceasta este Zenul, mă plasez pe planul experienţei directe, dumneavoastră şi eu, aici şi acum. Zenul ne invită să avem curajul să ne uităm teoriile pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simţim în clipa de faţă.
J.C. – Ascultându-vă, îmi dau seama că nimeni nu m-a învăţat  să simt şi să iau în serios ceea ce simt. La universitate am fost chiar avertizaţi cu privire la pericolul unei abordări a realului prin intermediul senzaţiei, a simţirii. Până la a ne condiţiona cu ideea că ceea ce simţim nu este decât ceva subiectiv.
G.D. – A ne strecura în simţire face parte din cale. De exemplu, pentru un moment simţiţi-vă picioarele… simţiţi-vă acolo unde vă sunt picioarele. Ce simt acolo unde sunt picioarele mele? Căldură… răceală… greutate… disconfort… un cârcel…? De îndată ce intraţi în realitatea percepută senzorial vă daţi seama că ea nu are nimic de a face cu realitatea conceptuală din dicţionar sau din cartea de anatomie în care găsiţi definiţia cuvântului: picior. Realitatea conceptuală ne separă de experienţa trăită.
J.C. -  Satori este ceea ce dumneavoastră numiţi experienţa fiinţei?
G.D. – A fiinţei? Da. Pe plan individual este vorba de experienţa că, în acest moment: „Eu sunt”. Efectiv, este vorba de experienţa că, în acest moment, „Eu sunt corp viu”, traducerea expresiei „IchLeib” din limba germană.
Iată o descoperire din zilele noastre în Occident: omul în calitate de corp viu pentru care realitatea nu este reprezentarea conceptuală a ceea ce văd, aud, simt şi resimt. Această realitate este realitatea pentru subiect, diferită de realitatea obiectivă. Această realitate a subiectului este exact cea care trebuie eliminată de către ştiinţele care se vor obiective. Dar o experienţă ca cea numită Satori nu se bazează pe niciun criteriu ştiinţific.
2020 – Prin ce anume poate practica zen să fie utilă omului occidental? Prin nimic pentru ego! Aşa cum preciza Graf Dürckheim acum 50 de ani: „Zenul nu are drept scop să vindece EUL care suferă, ci să vindece DE eul care este cauza suferinţei specifice fiinţei umane”.
Primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul? Ne destindem… ne destindem… ne destindem în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a expira şi primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul este de a ne deschide… a ne deschide… a ne deschide în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a inspira. Zenul devine atunci cultura liniştii interioare, cultura calmului interior, cultura păcii interioare.

Jacques Castermane
Centre Durckheim, Mirmande, France http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:
Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande 
Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com
Sesiunile la Centru se reiau din 6 iulie 2020.

luni, 25 mai 2020

Jacques Castermane – Când vă faceţi exerciţiul?


Scrisoarea nr. 82 / mai 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France
Graf Dürckheim, evocând relaţia sa cu Kenran Umeji Roshi (maestrul său Zen şi maestru de Kyudo) ne împărtăşeşte un episod din sejurul său în Japonia (1937-1947) care ar trebui să atragă atenţia oricărei persoane care practică un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient:
Umeji Roshi – „Aşadar, Dürckheim, când vă faceţi exerciţiul?”
Graf Dürckheim – „Stimate maestre, eu practic o jumătate de oră în fiecare dimineaţă.”
Umeji Roshi – „În acest caz, încă nu aţi înţeles nimic; un om aflat pe cale spre adevărata sa natură practică toată ziua.”
Şi Graf Dürckheim adaugă: „Dacă la această întrebare aş fi răspuns că fac exerciţiul toată ziua, Umeji Roshi mi-ar fi răspuns cu siguranţă „Se pare că încă nu aţi înţeles nimic; un om pe cale nu se mulţumeşte să practice toată ziua, el practică şi o jumătate de oră în fiecare dimineaţă!”

miercuri, 6 mai 2020

Respiraţia – motorul transformării noastre


Traducere din K.G. Durckheim - WEG DER UBUNG. Geschenk der Gnade (Calea exerciţiului. Darul Graţiei). Conferinţele de la Frankfurt.

Terapia respiraţiei, pe care fiecare din noi vrem să o practicăm în meditaţie, vizează să-l facă pe om permeabil pentru Cel cu Totul Altul. Ea poate nu numai să recunoască lipsa de transparenţă în tulburările fizice ale suflului, ci poate şi să contribuie, lucrând la calitatea respiraţiei, la demontarea acestor tulburări şi la regăsirea permeabilităţii, în sens propriu cât şi în sens figurat.

joi, 9 aprilie 2020

Jacques Castermane – COVID-19


Iată că avem şi punctul de vedere (tonic) al Domnului Jacques Castermane în problema "corona".

Rămâneţi acasă şi profitaţi de aceasta pentru „
A vă întoarce acasă!”.
 
Scrisoarea nr. 81 aprilie 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France
Gândirea ştiinţifică care susţine că „coronavirusul este un agent infecţios care necesită o gazdă, adesea o celulă, folosindu-se de metabolismul şi constituentele acesteia pentru a se replica” amplifică abordarea noastră obiectivă a realului. Dar, vizavi de această reprezentare mentală, raţională, este o experienţă subiectivă cum nu se poate mai reală: gazda nu este ceva, o celulă; gazda este cineva, o fiinţă umană. Cât despre agentul infecţios, şi el este, ca şi fiinţa umană, o fiinţă vie.
Iată-ne, aşadar, de câteva săptămâni, puşi în pericol de moarte de această fiinţă dotată cu viaţă care este parte integrantă A Naturii. Şi fiinţa umană, totuşi dotată cu raţiune, se arată a fi vulnerabilă.
Făcătorul bombei atomice nu are, în prezent, în faţa a ceea ce el consideră a fi un prădător, altă armă decât masca şi, pe planul strategic izolarea la domiciliu (confinement).

duminică, 5 aprilie 2020

Annick de Souzenelle - Despre ce coroanã este vorba?



O altă voce, care nu mai are nevoie de prezentare, despre semnificaţia coronavirusului.

Un text cu care, din nou, rezonez 100%.

O lectură actuală a vechilor cărţi de înţelepciune ale omenirii, în cazul acesta a Bibliei.
Despre destinul (uitat) al omului în această viaţă: acela de a se verticaliza
- prin ancorarea între cer şi pământ -,
după ce, până acum, a trăit doar pe orizontală
nutrit doar de seva pământului,
dobândind o cunoaştere doar pe acest plan orizontal.
Neştiind că îi lipseşte UNICUL NECESAR....

Lui îi revine datoria de a regăsi legătura vitală cu "cerul" - cer prezent şi în el - din interiorul său, unde este aşteptat, am putea spune. Unde este invitat... poate şi prin această OPRIRE generală, care poate fi şi o invitaţie la oprire individuală şi reflecţie profundă.
Da, invitat. Pentru că omul are dreptul să aleagă: să-şi îndeplinească destinul de om sau să rămână în actuala stare de inconştienţă cu toate consecinţele care decurg de aici.

Annick de Souzenelle (n. 1922)
Mai multe texte de Annick de Souzenelle aici:
Annick de Souzenelle - Despre ce coroanã este vorba?
Căutând să înţeleg mai clar evenimentele ce tulbură azi întreaga umanitate, mă bazez pe Biblie şi pe viaţa poporului evreu, prototip al vieţii umanităţii întregi.
În cartea Exodului, citim că acest popor aflat de multă vreme în robie în Egipt, este brusc încercat, împreună cu egiptenii, fiind supus la zece plăgi succesive, ce nu sunt decât consecinţele încălcării legilor ontologice care structurează creatul, încălcări comise de toţi. Acestea din urmă sunt comparabile cu dărâmarea zidului de susţinere a unei case, gest ce duce la prăbuşirea casei.

duminică, 29 martie 2020

Preot Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie nr. 170 martie-aprilie 2020


Nota mea:

Si dacã CORONA-VIRUSUL ne-ar scoate ÎN EVIDENTÃ,
într-un mod surprinzãtor pentru cunoasterea la care a ajuns omenirea,
si în pofida acesteia,
si fãrã nici o tãgadã,
tocmai VULNERABILITATEA absolutã a fiintei umane
în absenta LEGÃTURII VITALE cu SURSA de VIATÃ?


A legãturii vitale PIERDUTE
- pentru cã aceastã pierdere tine de destinul omului -
dar pe care omul are sarcina sã o regãseascã aici în aceastã viatã
- si aceasta tine de destinul omului -
dacã vrea sã îsi onoreze calitatea de OM.

Cãci omul nu poate trãi inconstient ca o plantã.

El este "coroana" creatiei în curs de desfãsurare(a unei evolutii asadar),
creatie la care este chemat sã participe CONSTIENT de destinul sãu suprauman.
Inclusiv la propra creatie...

Si dacã tocmai acesta ar fi mesajul transmis prin aceastã pandemie?

Un virus cu un comportament imposibil de definit,
dar care se propagã vertiginos, exponential,
imposibil de stopat,
care devine tot mai virulent.

O "inventie" uimitoare!...trebuie sã recunoastem...
pentru a transmite o ATENTIONARE unei omeniri foarte "destepte"...

Pentru o lume în derivã,
orientatã numai spre exterior,
ignorându-si propriul interior: esenta.

Purtând în sine un GOL imens, un DOR în locul ESENTEI,
si cãutând sã-si umple acest gol cu lucruri din exterior, nu doar materiale.
Cu cât mai multe, cu atât mai bine - se sperã. De aici si EGOISMUL...
Dar degeaba. GOLUL se simte tot mai tare, cu cât se adunã mai multe "lucruri".

Trãim într-o continuã DISTRACTIE, adicã DIS-TRAGERE de la ESENTIAL.
Ne lipseste cultura experientei interioare, spune KGD.

Poate că omul trebuie provocat pentru a intra în procesul de maturizare interioară, spune tot KGD.

Despre acestea este vorba în Textul indicat mai jos.

Un text cu care rezonez 100%.

Final Nota mea (V.J.)

Pãrintele Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie pe martie-aprilie 2020


Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann

sâmbătă, 21 martie 2020

Semnificaţia marilor crize? Provocarea omului la maturitatea sa "spirituală"


Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină. 
Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa, sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,  
din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale. 
Credinţa creştină nu este tocmai credinţa, pe care ne-o revelează Isus Christos, în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?  
Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?  
Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere noi surse de credinţă care nu ar izbucni  fără catastrofele din existenţa sa  şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie ?
Poate că omul trebuie să fie provocat pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”, pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”, spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan) 
Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Străpungerea spre Fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016
Un text scris în anii de după catastrofa celui de-al doilea război mondial, dar cât de actual...

... în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane, prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să se poată manifesta limpede în lume. Ajungem astfel la trecerea de la personalitate la persoană.

Extras de aici: https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/gandul-zilei-26.html
si acolo e un link la întreaga conferinţă Trecerea la o nouă conştiinţă a realităţii.

Notă: Am parcurs zilele acestea toate postările de la începutul acestui blog - sunt o mulţime de texte foarte consistente (traduceri din diferite cărţi scrise de K.G. Durckheim, multe netraduse încă în româneşte - şi le-am inclus în etichetele existente sau am inventat alte etichete. Şi sunt mai mult decât destule!
Cine caută găseşte... ceea ce caută.



sâmbătă, 7 martie 2020

Jacques Castermane – La ce bun zazenul ? La nimic pentru ego!


CENTRE DÜRCKHEIM, France - Newsletter martie 2020
La nimic pentru ego!
Sunt conştient că această indicaţie nu este cea mai bună posibilă pentru a convinge de valoarea şi de interesul pentru exerciţiul numit zazen pe omul actual. Cu atât mai puţin cu cât majoritatea persoanelor care se orientează spre practica unui exerciţiu, care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient, au drept scop menţinerea sau restabilirea sănătăţii, exigenţa confortului şi augmentarea eficacităţii lor funcţionale în lume. Fiecare este gata să angajeze o muncă asupra sa cu condiţia să găsească acolo o augmentare a capacităţilor sale. Am putea spune că un exerciţiu nu are sens decât în măsura în care permite şi favorizează trecerea de la un EGO de mărime XXL la un EGO de mărime XXXL! Poate că acesta este util? Dar în niciun caz nu acesta este scopul exerciţiului zazen.