Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), un maestru spiritual al timpului nostru
CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°122 — Iunie 2024
Graf Dürckheim evocând experiența de tir cu arcul din timpul șederii sale în Japonia, sub atenta atenție a maestrului Kenran Umeji.
Ideea centrală cu care se confruntă persoana aflată pe Calea Tirului cu Arcul (Kyudo) este: „Cum poate să plece săgeata dacă nu EU sunt cel care trage?”
CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°7 - Mai 2024
Zen: o cale a acțiunii?
Ce formulă ciudată de a desemna ce este Calea Zen, care pare foarte departe de ideea pe care o avem despre ea, adică Buddha (sau orice alt practicant), stând în meditație, impasibil, senin și perfect nemișcat.
O acțiune, această atitudine care pare foarte pasivă?
Această denumire „Calea acțiunii” este totuși pe deplin justificată și se referă la niveluri de înțelegere și practică care, deși foarte diferite, sunt strâns legate. Zenul:
1 O cale de acțiune în practica regulată a unui anumit exercițiu
2 O cale de acțiune în viața noastră de zi cu zi
3 O cale de acțiune în eliberarea infezabilului (de nerealizat) act al de a fi.
CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnicăScrisoarea N°6 - Martie 2024
Recent, în timpul unei plimbări, am dat peste sculptura de mai jos și aceste câteva cuvinte ale autorului:
„Natura este un maestru în arta de a educa în frumusețe și liniște interioară. Repertoriul de forme pe care îl oferă este întotdeauna variat și perfect structurat. Lucrul cu acest repertoriu mă obligă să observ ritmul, construcția și impulsul oricărei tulpini, flori sau semințe. Purificarea și simplitatea se supun regulii eficacității și o servesc dând cea mai reușită formă posibilă.” A. Bernegger
Natura: forme nenumărate, improbabile, uluitoare; forme care uneori ni se par
a fi de o complexitate rară și care totuși se supun doar regulii eficienței și anume: dezvoltarea celui mai simplu și mai direct mod de a fi de a trăi și de a supraviețui în cutare sau cutare mediu, de la cel mai favorabil la cel mai ostil, cu o inteligență de adaptare și de interdependență față de Ansamblu care ne lasă adesea pe noi, specia umană, fără cuvinte.
Cu rare excepții, noi, ca oameni, am uitat ce poate fi eficacitatea vitală. Noi dezvoltăm o „eficacitate mentală”, capabilă să ne închidă tot mai mult în ceea ce credem că este bun, profitabil, util, confortabil… pentru o singură specie: a noastră; iar atunci când nu servește speciei umane, această eficacitate se reduce și mai mult la: „Eu și numai Eu”. Drept urmare, noi ne despărțim de Ansamblu, de viață în toate formele ei schimbătoare și interdependente, de această „eficacitate vitală” a cărei formă cea mai reușită merge direct la scop: slujirea vieții și a devenirii ei.
Această eficacitate, legată de noțiunea de simplitate a formei și a gestului, m-a readus imediat la calea Zen, care ne invită să „nu mai fugim de esențial”.
Să nu mai fugim redescoperind în special „ceea ce poate corpul” (vezi scrisoarea din februarie).
Întrebare adresată lui Graf Durckheim: „Care este locul corpului pe calea pe care o propuneți? »
Răspuns: „Primul!”
În Zen, în timpul exercițiului, noi practicăm repetarea și reînnoirea unui gest sau a unei secvențe de gesturi, purificarea și simplificarea formei și a gestului.
Aceasta ne arată cum să ne deschidem pentru esențial, cum să nu ne pierdem în ocolurile gândirii. A ne exersa, a practica, înseamnă a învăța să acționăm în cel mai just mod posibil - formă, ținută, ritm, respirație - pentru a fi in conformitate cu legile corpului viu, care sunt aceleași ca pentru orice altă ființă vie.
Odată cu practicarea unui exercițiu, ceea ce arată corpul, ceea ce demonstrează, este că un gest învățat, repetat, reînnoit, perfect stăpânit... redevine pur, simplu, precis, direct și eficient, precum gesturile pure ale bebelușului.
Ceea ce poate face corpul este să mă deschidă gestului în legătură cu forțele universale (hara), în legătură cu Ansamblul, acest flux care înseamnă a trăi, în permanentă schimbare și interacțiune.
Ceea ce poate face corpul este să mă conecteze la o formă, a gesturilor ritmate de viață.
Ceea ce poate face corpul este să mă conecteze la infezabil, ceea ce Eul nu poate face; „acțiuni care transcend capacitățile a ceea ce numim voința noastră”.
Noi suntem ființe vii înainte de a deveni ființe gânditoare.
Aceasta nu înseamnă să regretăm progresul sau să condamnăm marea inteligență de care oamenii sunt capabili. Dar este clar că, în multe zone, nebunia, suferința și răceala lumii tehnologice și raționale de astăzi i-au lipsit de rădăcinile lor pe oameni, care trăiesc ca o cultură de deasupra pământului.
Dacă ființa umană este, la origine, un gest al naturii, așa rămâne pe tot parcursul existenței sale, independent de faptul că este și o ființă gânditoare.
Corpul, înainte de a fi gândit, denumit, studiat și experimentat ca obiect, este un câmp de conștiință, de acțiuni și de experiențe și rămâne așa de-a lungul întregii noastre existențe.Practicarea căii Zen ne încurajează să ne punem serios această întrebare: este mai înțelept să considerăm că obiectul corpului este un instrument al gândirii sau să considerăm că gândul este un instrument al corpului viu?
„Gândirea, un instrument al corpului viu? Acest mod de a vedea este de neconceput!”
Da, „de neconceput”. Dar posibilitatea unei experiențe este foarte reală: corpul, câmpul
conștiinței, este forma, gestul care ne leagă, clipă de clipă, de sursa vieții care am
fost întotdeauna, de adevărata noastră natură și de această experiență, care nu este de necunoscut, ne va lăsa mentalul fără cuvinte.
Fie că vrem sau nu, fie că suntem conștienți sau nu, noi aparținem Vieții, sursa și suportul existenței noastre.
Corpul viu, Leib (în germană), îi reamintește omului că completitudinea sa, punctul său de sprijin, măreția sa, stă în faptul că el poate deveni conștient de această apartenență la ceva mai mare, conștient că „un val este și oceanul totodată”.
Dacă corpul obiect îi servește mentalului uman în dorința lui de acumulare, de performanță și de dominare, recunoașterea și dezvoltarea corpului viu ne redistribuie în acest rol adesea uitat: slujirea vieții și a devenirii ei.
Joël PAUL
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
Originalul în franceză poate fi citit aici:
https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2024/03/Pratique-zen-zazen-mars24_cp.pdf
CENTRE DURCKHEIM (France)
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea nr. 120 — februarie 2024
Ce poate corpul?
În secolul al XVII-lea, Spinoza, la câțiva ani după moartea lui Descartes, scria că: „Corpul poate, numai prin legile naturii sale, să facă multe lucruri care provoacă uimire sufletului său”.
Multă vreme, când vine vorba de viața umană, locul acordat spiritului a fost disproporționat. Astăzi corpul este cel care, în mod surprinzător, ocupă un loc central în multe sectoare ale vieții umane. Pe lângă descoperirile științifice referitoare la organizarea și funcțiile corpului, mulți oameni își rezervă timp pentru corp. Pe lângă practica sportivă, există practici care vizează starea de bine.
Dar să revenim la acest indiciu fundamental: ce poate face corpul!
CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°5 - Ianuarie 2024
Apropo de schimbare...
2023... 2024, schimbarea anului sărbătorită în general cu bucurie și cu o mulțime de speranțe, urări și bune hotărâri... Pentru care schimbări?
La nivel colectiv, aceleași întrebări și așteptări, temeri și conflicte sunt mereu prezente și, la nivel individual, bunele noastre rezoluții sunt adesea depășite rapid, ne-sustenabile și uitate.
Unui participant care venea regulat la el în timpul unei retrageri și care continua să fie supărat de evenimente, maestrul i-a spus mai întâi cu amabilitate:
”- Nu uita să fii fericit.
Participantul, mișcat, a răspuns:
- Mulțumesc pentru această urare.
Atunci, maestrul, mai ferm de data aceasta:
-Aceasta nu este o urare, ci o instrucțiune!”Altfel spus, opriți-vă din a vrea ca lucrurile să corespundă așteptărilor voastre și exersați-vă să fiți în acord cu ceea ce este, prin disciplină și practică.
CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea nr. 119 — Decembrie 2023— Zen, Yoga, Tai Chi Chuan, Aikido —
Nu este vorba de predarea unei abilități; este vorba de împărtășirea cunoștințelor tale.Acesta este motivul pentru care eu refuz absolut să predau calea trasată de Graf Dürckheim de la distanță printr-o rețea informatică.
Pentru ce ? Pentru că în întâlnirea față în față pe care o permit ecranele este imposibil să ne dăm mâna...!
Este acest lucru cu adevărat rezonabil?
Ceea ce nu ar fi rezonabil ar fi să ne imaginăm sau să credem, cu ocazia acestui contact fictiv, virtual, pe care ceea ce numim progres în domeniul comunicării îl permite, că trăim o adevărată întâlnire de la om la om.Imaginea acestor două mâini dându-se în mod concret una celeilalte îmi reînvie o amintire care este atât dureroasă, cât și stimulatoare.
CENTRE DURCKHEIM
Un Chemin pas a pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea nr. 4 - noiembrie 2023
Sensul exercițiului
În ultima sa scrisoare din octombrie, Jacques ne vorbește „despre mister, despre miracol: respir! »
Și ne întreabă: „Ce aș putea face pentru a rămâne în contact cu această parte din mine care este prea adesea ignorată? Răspunsul... un exercitiu! »
CENTRUL DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°118 — Octombrie 2023
Este fericirea proiectul major al vieții?
În urmă cu câteva zile, emisiunea „Grand bien vous fasse” (France Inter, mardi 3 oct. 2023)avea tema: FERICIREA. Este acesta proiectul suveran al unei existențe? Definițiile acestui concept, opiniile precum și metodele de acces la fericire sunt departe de a fi unanime. Punctul de vedere al reprezentanților dezvoltării personale este opus celui al psihoterapeuților. Amalgamarea făcută între fericire, stare de bine, plăcere, bucurie la care se adaugă opoziția dintre corp, minte și suflet nu înlesnește o astfel de dezbatere.
Nu regret că i-am acordat atenție. Mi-a permis să realizez că în cei treizeci de ani în care am fost în contact cu Graf Dürckheim, problema fericirii nu a fost în centrul discuțiilor noastre, deși acestea erau centrate pe proiectul existenței noastre.
Etimologic, expresia bon heur (de la bonheur=fericire) este un augur, un prevestitor al unei stări de satisfacție legată de dorință; un ideal al imaginației pentru mai târziu, pentru după. „Fericirea. Este să o sperăm pentru mâine, acolo unde noi nu suntem și să ne interzicem să o trăim astăzi”, scrie André Comte-Sponville (André Comte-Sponville — Dicționar filosofic (PUF))
Ești nefericit, te simți rău cu tine însuți, ești în căutarea sensului într-o
lume scăldată în nonsens?
Referitor la proiectul existenței noastre, Graf Dürckheim pune o întrebare neobișnuită:„Când vei înceta să fugi de esențial?”
CENTRUL DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°3 - Septembrie 2023
„Exercitiul de dimineață, Zazen este doar un model pentru a ne trăi viața de zi cu zi într-un alt mod. Prin atitudinea meditativă, trecem de la întâlnirea obișnuitului la
întâlnirea extraordinarului. Nu stăm o oră în fiecare dimineață pentru a găsi
liniștea sau, așa cum speră mulți, pentru a dobândi abilități superioare.
Este vorba despre pregătirea pentru o stare de a fi în care menținem contactul cu esențialul. Nu doar într-un exercițiu de meditație, ci în orice acțiune”.
KG Durckheim
Ce înseamnă acești termeni „obișnuit” și „extraordinar”?
Obișnuitul este modul nostru obișnuit de a vedea lucrurile, de a experimenta totul pe planul gândirii, al raționamentui și al eficienței existențiale.
Nu contează atunci decât buna funcționare a organismului, care trebuie menținut în stare bună de sănătate, în slujba noastră și la dispoziția noastră ca un instrument performant.
Este ceea ce KG Durckheim numește corpul pe care îl avem, care „se referă la sănătate, performanță și bună funcționare existențială”.
Corpul, văzut ca o simplă mașinărie, neapărat inferior spiritului, se află atunci în slujba legilor minții umane și nu servește decât unei viziuni raționale a lumii :
„Dacă practic Zazen în mod regulat, asta trebuie să se întâmple...trebuie să respir așa... în 6 luni, voi fi depășit această dificultate... în 2 ani, voi fi mai calm...” „
Eu cred că este bine să mă perfecționez, să-mi stăpânesc gândurile, emoțiile, somnul, sănătatea… pentru o mai bună eficiență în munca mea, în relațiile mele, în viața mea profană și spirituală.”
O modalitate „obișnuită” de a practica meditația ar fi să rămânem în acea viziune asupra corpului ca obiect și să nu vedem exercițiul pe cale decât în termeni de obiective de atins, de control sau de îmbunătățire a performanței.
Practicând în acest fel, nu caut decât să aduc exercițiul în înțelegerea mea, fără a pune în discuție conștiința obișnuită; Mă mențin sub dependența eu-ului existențial (micul eu, eul profan, eul fixator... alte nume pentru a desemna această conștiință egocentrică), care mă împiedică să gust contactul cu Esența, Ființa, adevărata mea natură, care sunt dintotdeauna.
Exercițiul este atunci doar un mijloc de a-mi prelungi viziunea asupra lucrurilor într-o atitudine considerată spirituală, dar nu face decât să afirme stăpânirea minții, a eului asupra practicii mele.
„Eul devine fatal pentru omul care se identifică definitiv și exclusiv cu pozițiile sale, și în special cu concepția sa despre realitate: omul este apoi oprit pe un anumit nivel de cunoaștere... Suferința spirituală a omului vine din faptul că, într-un anumit stadiu al dezvoltării sale, adevărata lui ființă este obnubilată de conștiința sa obiectivă... Să încercăm să avem curajul să uităm toate teoriile noastre. pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simțim, în momentul de față.” KG Durckheim
Atunci, cum să redescoperim, să antrenăm, să păstrăm această legătură cu esențialul și să întâlnim acest extraordinar despre care vorbește Durckheim?
Repunând în discuție această manieră de a aborda totul, de a trăi totul, sub singura viziune a conștiinței obișnuite care face din tot ceea ce întâlnește un obiect.
Redescoperirea acestei legături cu esențialul înseamnă înainte de toate trecerea de la această viziune a „corpului pe care îl avem” la gestul viu al „corpului care suntem”.
Corpul nu este ceva, ci exprimă un gest al vieții.
Corpul este forma prin care se dezvăluie și înflorește gestul viu care suntem.
Corpul este forma prin care sentimentul nostru de apartenență la Viață dă sens
existenței noastre.
„Corpul care suntem” servește legile viului și nu mai este acel obiect la ordinele minții.
Acest flux neîncetat de transformare care sunt legile vieții (interdependență, schimbare, diferență, impermanență etc.) redevine conștient atunci când redescoperim contactul cu centrul nostru vital, numit Hara în practica tradițională japoneză a exercițiilor pe calea Zenului.
O atitudine centrată în Hara ne eliberează de o poziție corporală concentrată exclusiv în partea superioară a corpului: o atitudine adesea crispată, încordată, legată de voluntarism, de cele trei închisori ale minții de ”mereu mai mult”: a avea mai mult, a cunoaște mai mult, mai multă putere.
A găsi, a dezvolta Hara, înseamnă revenirea la un centru natural de greutate, centrat în bazin, abdomenul inferior, care hrănește o formă mai justă, o ținută mai justă, o respirație mai justă; un mod de a fi mai just și mai simplu, pentru că este natural, conectat cu legile vieții, așa cum este copilul prin natură.
Pentru a redescoperi această legătură cu „oceanul vieții” care suntem, este necesar să pornim pe cale prin exersare, prin preluarea unui exercițiu spiritual non-mental care ne reorientează spre conștiința senzorială a corpului viu.
Acesta este sensul tuturor exercițiilor practicate, reluate, repetate în fiecare zi pe Calea Acțiunii care este Zenul: șansa de a descoperi o acțiune eliberată de constrângerile egocentrice impuse „corpului pe care îl avem”.
„Corpul care suntem” nu este ceva de obținut, menținut, ci un gest care ne reunește cu fluxul neîncetat al vieții „în mișcarea ei perpetuă de regenerare și în impulsul său de transformare creatoare”. KGD
Atenția deplină la corpului în acțiune, la Gest, este acea legătură sacră cu extraordinarul.
Joël PAUL
Citatele sunt preluate din „Experiența transcendenței” și „Practicarea căii interioare – cotidianul ca exercițiu”(tradusă și în românește, nt) de Karlfried Graf Durckheim
Joël participă la animația Retragerilor cu Jacques Castermane
în perioada 15-19 noiembrie și 7 -10 decembrie.
CENTRE DURCKHEIM
1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
Originalul în franceză aici:https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2023/08/Pratique-zen-zazen-sept23.pdf
CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°117 — August 2023
Yoga, Tai-Chi-Chuan, Zen, Kyudo, Kendo, Chado, Shodo, Aikido...!
Toate acestea sunt discutate, ruminate, denaturate mai ales prin prezentarea acestor diferite căi ale înțelepciunii ca fiind accesibile și asimilabile prin gândire. Tot așa, ceea ce nu poate fi relevat decât prin practicarea unui exercițiu devine obiect de reflecție teoretică și de studii științifice care necesită măsurători cantitative efectuate, recent, de specialiști în domeniul neuroștiințelor.
Buddha, Patañjali, Chuang-Tzu, Dogen și alți piloni ai înțelepciunii au avut cu adevărat ghinion. Pe vremea lor nu era posibil să li se verifice declarațiile prin supunerea la RMN, scaner, electroencefalogramă.
Yoga... Zen... Tai-Chi-Chuan... ne îmbătăm cu formule abstracte și mari teorii fără să bănuim cât de mult experiențe calitative foarte concrete accesibile tuturor ființelor umane ne pot transforma modul de a fi.Zen, Yoga, Taï-chi-Chuan, Chado, Shodo, Aikido sunt căi ale înțelepciunii amenințate de interesul prost înțeles care îi face pe oameni să alerge la ele. Aparent diferite, ele au în cele din urmă același scop: descoperirea de către om a adevăratei sale naturi și a adevăratului său destin.
Acest proiect spiritual, atunci când se apropie de țărmurile vestice, se reduce cel mai adesea la ceea ce se numește dezvoltare personală și ia loc în piața stării de bine. O piață foarte profitabilă, după cum relatează pe bună dreptate jurnalista Marion Rousset într-un dosar care apare pe prima pagină a Télérama sub titlul: LE YOGA A-IL PERDU LA TÊTE?
CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°116 — Iulie 2023
KARLFRRIED GRAF DÜRCKHEIM
Jacques Castermane: Poate ați citit, sau ați auzit, că a practica Zazen înseamnă a te afla în fața unei oglinzi?
În majoritatea școlilor de dans clasic așa fac dansatorii, exersând în fața oglinzii.
Actorii își pregătesc și ei rolurile în fața unei oglinzi.
În anii 1970, am fost invitat în Polonia de Jerzy Grotowski, fondatorul Théâtre Laboratoire, pentru a le prezenta actorilor săi Calea trasată de Graf Dürckheim. În acest sejur, bogat în uimire și experiențe, am întâlnit regizori și în special un coregraf American care a considerat că oglinda este un handicap pentru dansatori: „Oglinda le corupe sufletul, împiedică creația!”
Acest maestru în arta dansului contemporan, descoperise – în timp ce dansa el însuși – că scopul unui gest, al unei mișcări, este de a elibera intențiile dorite de trup în sine. Și a observat că imaginea exterioară pe care o trimite înapoi oglinda generează dorințe, temeri, judecăți care blochează spontaneitatea și împiedică procesul înnăscut numit creație.
Ceea ce auzeam corespundea exact cu ceea ce spun maeștrii Zen.
CENTRE DURCKHEIM
O Cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°1 — Iunie 2023
„Nu găsim cerul dacă eliminăm pământul” (K.G.Durckheim)
Mult timp mi-am reprezentat Calea, Calea spirituală, ca o linie liniară care s-ar ridica constant spre cer. Un drum care m-ar scoate inevitabil în sus, din „biata” mea condiție existențială.
Ideal visat al unui paradis mai bun, mereu în altă parte, întotdeauna pentru mai târziu...
Acum aș spune că, dacă există progrese sau înaintare pe Cale, acest drum s-ar apropia de realitate dacă ar fi reprezentat printr-o coborâre, pentru a evita să ne legănăm în iluzii spirituale care privesc doar o ridicare a spiritului în raport cu trupul.
A începe această cale a cunoașterii cu o coborâre în sine înseamnă a părăsi mintea,
gândurile și credințele ei diverse și variate, să te întorci, să ne întoarcem la o conștiință pre-mentală pe care o cunoșteam de copil și care este încă acolo.
O conștiință sensibilă care ne reunește cu „Marea Viață*”.
CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°112 — Martie 2023
Ca o ploaie fină nesfârșită care ne pătrunde până în oase, mass-media ne penetrează zilnic viața interioară cu o anxietate latentă care poate face loc în mod insidios angoasei sau depresiei.
Este de netăgăduit că trecem printr-o epocă în care suferința se acumulează.
Dar în trecut a fost altfel?
Epidemii, cutremure, inundații, foamete, erupții vulcanice și alte dezastre naturale jalonează secolele, mileniile.
Este dovedit că, de când omul a ocupat Pământul, el și-a adăugat propriile
creații criminale la dezastrele naturale. Cel mai vechi este, fără îndoială, conflictul de război. Războiul ! „Un masacru de oameni care nu se cunosc între ei, în beneficiul oamenilor care se cunosc, dar nu se masacrează”, a scris Paul Valery.
Astăzi trebuie să adăugăm produsele a ceea ce face diferența, se pare, între animal - ființă a naturii - și om - ființă a rațiunii.
Este o prostie să proiectăm asupra Naturii problemele ecologice care au drept cauză ideea pretențioasă că trăim-ÎN-Natura; ceea ce ne face străini Naturii.
Când vom recunoaște că, la fel ca și animalele, trăim - DIN - Natură? Și că
ar fi bine ca ceea ce Eu numesc EU să se pună în slujba legilor sale.
Când locuiam în Haute-Savoie, plecând din Pădurea Neagră pentru a deschide un prim Centru de meditație, fermierul care recolta grâul pe care îl semănase în jurul centrului îl recolta cu coasa!
Eram fascinat de eleganța gesturilor lui. Stăpân al uneltei sale, el a supus-o unui ritm la fel de firesc precum cel al bătăilor inimii. Îmi plăcea să schimb câteva cuvinte cu acest om pașnic care își făcea întotdeauna timp să se oprească un moment pentru a discuta.
Ce contrast cu fermierul care astăzi, în jurul casei noastre din Drôme, conduce
o mașină agricolă mai mare decât un camion de trei tone. Îmi dă impresia că este sclavul mașinii lui. Făcându-i cu mâna să-l salut, am uneori impresia că îl deranjez, întrucât pare supus performanței.
Îmi amintesc că l-am văzut pe țăranul nostru savoiard făcându-și timp să-și întrerupă acțiunea pentru a asculta o pasăre cântând. Fermierul, pentru a se adăposti de zgomotul mașinii sale, are o cască la urechi.
Fericit cel a cărui profesie este ”lucrul manual”. Produsul lucrului manual transformă persoana care îl face!
Ar fi inept și prostesc să te gândești că ai putea merge înapoi pentru a te întoarce la modurile de a fi și de a trăi de altădată. Poate că am trecut definitiv de la coasă la combină, de la humus la îngrășăminte chimice. Așa cum am trecut de la sabie la mitralieră și de la arcul cu săgeți la rachetele intercontinentale.
DAR CU FIINȚA UMANĂ CARE SUNTEM NOI CUM RĂMÂNE?
A fi înseamnă a deveni; a deveni înseamnă a fi. Ființa umană, de milenii, începe calea care este devenirea ei într-o perioadă de gestație de nouă luni. Oricare ar fi culoarea pielii lui, mediul familial, opțiunile filozofice, religioase, spirituale ale adulților care sunt în jurul lui, fiecare nou-născut își face timp să aștepte viața care îl face să trăiască pentru a-l invita să stea jos... câteva luni mai târziu să se ridice în picioare... și la peste un an de la nașterea fiziologică ... să meargă pe jos.
" Nici o grabă !” îmi spunea Graf Dürckheim în timpul primei mele șederi la Rütte. „Acum fă tot ce faci un pic mai lent!”
Una dintre marile virtuți ale bebelușilor, scrie Christian Bobin1 este aceea de a nu fi orbit de cunoaștere. Ei privesc lumea fără morală, fără filozofie, fără religie, fără nicio precauție.
Michiko Nojiri San, maestru în arta tradițională a ceremoniei ceaiului (ChaDo) a practicat și a predat exercițiul numit zazen. Introducerea sa se limita în mod regulat la această indicație:
„Zazen? Înseamnă a fi așezat așa cum un bebeluș stă întins în leagănul său.” Zazen este descris de oamenii care practică acest exercițiu ca fiind cultura liniștii, cultura calmului, cultura păcii interioare.
De oameni care practică! Nu de oameni care gândesc, care caută să înțeleagă pentru ce beneficii ar fi bine să înceapă să practice acest exercițiu curios, un exercițiu constând în principal în a nu face nimic. „A nu face nimic, dar fă-o până la capăt”, mi-a spus André Comte-Sponville după câteva ore de exercițiu. În dicționarul său filozofic (ed. PUF), el adaugă: „Zazen înseamnă a juca „corpul” împotriva ego-ului, „respirația” împotriva minții, „imobilitatea” împotriva agitației, „atenția” împotriva furiei”.
ZAZEN? Trecerea de la adevărul conceptual la adevărul real!
Sunt, deci respir! Respir, deci sunt! Este un adevăr în concept. Dar actul de a respira nu se datorează faptului că poate fi gândit, conceptualizat. Adevărul adevărat este că acum EuInspir (nu expir) și gândul nu are nicio legătură cu asta! Adevărul adevărat este că acum EuExpir (nu inspir) și gândul nu are nicio legătură cu asta!
Și în mod curios, când reușesc să simt că las respirația vitală să vină și să plece, fără să o împiedic, totul în mine se calmează.
Da, în lumea noastră așa cum este, încă mai avem dreptul de a ne simți purtați de aceste valori esențiale care sunt calmul interior, pacea interioară, simpla bucurie de a fi. Dar pentru asta, și revin la ceea ce scrie Christian Bobin: „Există un moment în care fiecare este obligat să înțeleagă într-un alt mod decât înțelegerea analitică. Poate că trebuie să înțelegi prin spatele capului, sau prin ochii tăi, sau prin copilul care ai fost. Dar mai presus de toate să nu înțeleagă de către adult că se crede obligat să fie. » 1
Koan! Mental, prin utilizarea gândului, repetă: ființa... ființa... ființa...! (l'être ... l'être ... l'être ... !)
Ca apoi să-ți faci timp să spui: a fi... a fi... a fi ... ! (être ... être ... être ... !)
Aștept cu nerăbdare să ne întâlnim sau să ne revedem la Centru.Jacques Castermane
1 Christian Bobin — Le plâtrier siffleur— POESIS (Habiter poétiquement le monde).
CENTRE DURCKHEIM
1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel : (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - - http://www.centre-durckheim.com
