Sensul profund al meditaţiei

A medita nu înseamnă a face exerciţii pentru a suporta cu mai multă constanţă necazurile vieţii, pentru a ne înfrunta slăbiciunile cu o forţă transcendentală şi a compensa toate momentele de suferinţă prin experienţe de neuitat. Acestea nu sunt decât mijloace de a ameliora această viaţă şi de a o face confortabilă.

Meditaţia are în vedere, printre altele, ca această tendinţă spre confort, care ne este înnăscută, să nu oculteze datoria noastră de transparenţă faţă de cealaltă dimensiune. Este vorba, pe cale, de a aprofunda neîncetat raportul dintre eul natural şi Fiinţa prezentă în noi, şi de a-l trăi de o manieră justă.

Condiţia acestui exerciţiu şi a acestei formări a Fiinţei prezente în noi este ca noi să îndepărtăm din vederea noastră interioară tot ceea ce o ascunde vederii. Prin ce este ea ascunsă vederii? Prin toate temerile şi toate îngrijorările care caracterizează micul nostru eu. Această atitudine este naturală, dar noi trebuie să ştim că numai atunci când ajungem la limita naturalului, supranaturalul are o şansă de a intra în viaţa noastră.

K.G. Durckheim - Le DON DE LA GRACE, pag. 298

Simplicitate

Din seria Înţelepciune şi Iubire

În exerciţiu noi căutăm marea simplicitate: a fi pur şi simplu cei care suntem în realitate, şi a arăta aceasta.

Nu căutăm să părem mai mult decât suntem, să arătăm un orgoliu deplasat sau exagerat, dar nici o umilitate falsă care să ne facă mai mici decât suntem în mod autentic.

Trebuie să ne menţinem la capacităţile noastre, aşa cum ne-au fost ele date, şi de asemenea la o anumită măreţie, dacă ea este în noi.

A apărut cartea HARA, centrul vital al omului

Cartea lui Karlfried Graf Durckheim a apărut deja la Editura HERALD.

Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437

Merită să vedeţi şi versiunea iniţială a cãrtii aşa cum este publicată încă în zilele noastre,
îndeosebi pentru imaginea de pe copertã din partea stângă,
o imagine care - pentru cei aflaţi deja în temă  - vorbeste de la sine...

omul "în bratele" FIINŢEI DIVINE... sau a fi în Hara...

Wunderschön!

"O carte de viatã esentialã pentru devenire, o carte concepută tocmai în acest scop."
Frankfurter Allgemeine Zeitung

* * *

Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer  si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil să-şi îndeplinească vocaţia lui primordială:
aceea de a exprima Fiinţa în existenţă.

O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.

O carte de o valoare inestimabilă pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practică.

Despre aceasta carte  pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/HARA
 

Gândul zilei (26) - despre o nouă contiinţă a realităţii - 1

Pe măsură ce psihologia şi psihoterapia se dezvoltă şi se aprofundează se constată tot mai mult astăzi că postulatul lui Freud care susţine că nevrozele sunt derivate exclusiv din traume infantile şi evenimente biografice nu mai este suficient. Psihologia profunzimilor se loveşte, în teoria inspirată de principiile ei, de un strat care este cel mult marcat de experienţe biografice, sau poate fi tulburat sau mascat de acestea, dar care nu are nici o legătură cu biograficul, care este ceva total diferit. Şi de acest strat ne ocupăm noi aici.
Omul ajunge la acest strat pe parcursul unei dezvoltări bine determinate, dacă cel puţin se dezvoltă în acord cu adevărul interior în care Fiinţa lui esenţială poate să se repercuteze. Aşa cum fiinţa unei flori urmează calea înnăscută de stadii succesive a dezvoltării ei, omul trebuie să urmeze o cale individuală înnăscută. Fiinţa noastră cea mai profundă nu este un ideal interior, ci înainte de toate o cale interioară, o manieră de a accede la nivele determinate. Floarea se dezvoltă de la sămânţă la mugur, apoi la boboc, apoi în sfârşi înfloreşte şi ne dă un fruct  abia după ce a lăsat fără regret să-i cadă petalele şi să-şi dezvolte ovarul, care poartă în el floarea cea nouă. Ciudat, dimpotrivă, în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane, prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să se poată manifesta limpede în lume. Ajungem astfel la trecerea de la personalitate la persoană.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 242
din conferinţa TRECEREA LA O NOUĂ CONŞTIINŢĂ A REALITĂŢII
conferinţă tradusă integral aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/kgdurckheim-trecerea-la-o-noua.html

La multi ani!

La mulţi ani!
cu realizări pe Calea spre Sine...

K.G. Durckheim - SUFERINŢA

Din ciclul A MEDITA. Pentru ce şi cum.

1. Atitudinea pre-iniţiatică în faţa suferinţei
2. Suferinţa separării de Fiinţa esenţială
3. Atitudinea iniţiatică în faţa suferinţei

Despre cartea HARA

De la Editura HERALD:
Cartea HARA, centrul vital al omului de K.G. Durckheim va apărea în luna ianuarie 2012.

Pământ nou

Cel care se trezeşte cu adevărat la cale şi se supune apelului vieţii iniţiatice intră într-o ţară cu totul nouă. Totul, absolut totul, este diferit. Diferit prin calitatea lui, sensul lui şi prin obiectul cunoaşterii lui. Diferit de asemenea prin apelul la un anumit comportament şi la o anumită relaţie cu ceilalţi şi cu toată existenţa.

Debutantul pe cale calcă pe un pământ nou – plin de surprize, de tentaţii şi de pericole. Multe lucruri îl înspăimântă, altele îi par profund familiare. La început, el este în mod normal suspendat între două universuri, între promisiunea şi exigenţele noului pe de o parte şi greutatea lumii vechi obişnuite pe de altă parte, între spiritul de aventură care îl împinge spre inexplorat şi nevoia de securitate care îl recheamă la obişnuinţele lui; între impulsul forţelor încă necunoscute şi fidelitatea faţă de vechile valori. Totul depinde atunci de o decizie fără echivoc şi de tenacitatea pusă în executarea ei. Trebuie ca omul să îndrăznească să iasă din frontierele strâmte ale unei ordini liniştitoare pentru a intra în vastul domeniu al libertăţii care nu comportă nici un sistem de securitate; a accepta riscul de a nu se supune ordinii şi legilor stabilite pentru a se supune extraordinarului a cărui promisiune şi exigenţă irump din inima Fiinţei esenţiale, a abandona reţeaua de relaţii umane superficiale bine organizate pentru a înfrunta solitudinea care merge mână în mână cu profunzimea, cea în care singurele care îşi găsesc locul sunt contactele care lasă să răsune vocea ei secretă. Cel trezit la cale a devenit cetăţean al unei alte împărăţii, care nu este din această lume, cea a originii lui spre care începe să se întoarcă. Singurele lui legături autentice îl leagă de cei pe care îi simte a fi fraţii şi surorile lui în FIINŢĂ.

Ţara nouă în care pătrunde el este întotdeauna o ţară de revoluţionari. Sistemele existente nu mai sunt recunoscute decât dacă ele pregătesc o reînnoire. Dacă ele oprimă ceea ce poartă viitorul, acestea sunt combătute. Omul iniţiat este o sursă de tulburare. Nimic nu îl imobilizează, nici măcar faptul de a a găsi, în cursul evoluţiei lui, obiectul căutării lui constante. El dă dreptate, şi el la rândul lui, înţelepciunii budhiste: „Dacă ajungi într-un loc în care nu-l găseşti pe Budha, spune ea, mergi mai departe. Dar dacă ajungi într-un loc în care îl găseşti pe Budha, fugi mai departe.”

Viaţa iniţiatică este întotdeauna surprinzătoare şi periculoasă, pentru duşmani, pentru prieteni şi pentru sine însuşi. 

NU EXISTĂ OPRIRE – NU EXISTĂ PUNCT DE SOSIRE

K.G. Durckheim – MEDITER: Pourquoi et comment, Ed. Courrier du Livre, pag. 38

Libertate pentru natură şi pentru supranatură

...sau limitele psihologiei şi psihoterapiei vizavi de integralitatea persoanei:
acelea de a ne simţi "bine", dar a rămâne în realitatea cea mai plată...
dacă nu se are în vedere esenţa supranaturală a omului...
zic eu...

Apariţie de carte în curând : Hara, centrul vital al omului

O veste bună pentru cei care l-au "descoperit" pe K.G. Durckheim:

Am auzit... că Editura HERALD pregăteste publicarea cărţii HARA, centrul vital al omului în această lună...

Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer  si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil să-şi îndeplinească vocaţia lui primordială:
aceea de a exprima Fiinţa în existenţă.

O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.

O carte de o valoare inestimabilă pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practică.

Despre aceasta carte  pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/HARA
 

Gândul zilei (25)

Din seria Conferinţele de la Frankfurt

Vedem în mod constant în terapie oameni care nu mai găsesc sens vieţii pentru că eul lor este prea slab şi pentru că ei nu se stimează suficient, oameni care au fost prematur deformaţi din punct de vedere moral şi care întind obrazul stâng înainte chiar ca obrazul drept să fi fost lovit. Este un start prost în educaţie. Dar a trăi pentru a supravieţui, acesta să fie sensul pe care îl căutăm?

Viktor Frankl povesteşte că în timpul când era în lagărul de concentrare şi urma să fie gazat o frică înspăimântătoare îl locuia fără răgaz. Deodată şi-a repetat o frază: „O viaţă al cărei sens este acela de a supravieţui nu are sens.” În acea clipă toată frica lui a dispărut. O mutaţie s-a petrecut în el, conferindu-i o astfel de strălucire încât fatalitatea a trecut pe planul secund. Este o experienţă autentică în care cealaltă dimensiune depăşeşte – transcende – suferinţa clipei. Esenţialul stă în a păstra apoi rangul cucerit într-o asemenea clipă.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 243  

Cuvântul care vine din tăcere

Am găsit pe net înregistrarea unei emisiuni radiofonice  - în limba franceză - de K.G. Durckheim şi Claude Metra, aici:

partea I aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle

partea a II-a  aici:
http://www.dailymotion.com/video/xfqpcv_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-2_lifestyle#rel-page-2

si partea a III-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xg4e37_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-3_lifestyle#rel-page-1

K.G. Durckheim - Exerciţiul respiraţiei

Nimic altceva nu ne ajută să înţelegem mai bine apartenenţa noastră la Marea Viaţă ca respiraţia. De aceea nu există exerciţiu în slujba Căii care să nu ţină cont de respiraţie. Prin intermediul acesteia, noi punem direct mâna pe viaţa în mişcarea ei de transformare. Dacă reuşim să percepem legea de transformare care se manifestă şi se realizează în respiraţie, dacă ajungem să sesizăm toată semnificaţia ei şi dacă învăţăm să ne ajustăm pe ea, înseamnă că suntem deja pe Cale. În rândurile care urmează, respiraţia va fi considerată exclusiv din punctul de vedere al Căii interioare.

K.G. Durckheim - CALITATEA TRANSCENDENŢEI ÎN EXPERIENŢA TRĂITĂ

Din seria Conferinţele de la Frankfurt (1967-1970)


Continuare de la Cele trei nevroze fundamentale ale omului, de aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/07/gandul-zilei16.html

Aici e nevoie să vorbesc din nou despre dezvoltarea omului, dezvoltare care îl antrenează dincolo de capacităţile de care are nevoie pentru a se confrunta cu viaţa şi care trebuie să se îndeplinească sub semnul căii iniţiatice: este vorba de a lua contact şi de a rămâne în acest contact cu o altă dimensiune care în Occident era reprezentată de religia creştină. Dar conţinutul acestei religii – conţinutul credinţei – slăbeşte tot mai mult sub asalturile intelectului. Credinţa care incarnează o încredere originară, acordată la modul absolut şi fără raţiune, a fonds perdus ca să spunem aşa, a fost în virtutea acestei dominaţii a intelectului tot mai argumentată, cerea dovezi, care în mod natural nu există în sensul intelectual al termenului.

Articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI

          Semnalez cu bucurie
un articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI, în Ora de Dolj, scris de d-l Nicolae Coande:

CARTEA SĂPTĂMÂNII / K.G. Dürckheim – Centrul Ființei

 aici:

http://www.oradedolj.ro/cartea-saptamanii-k-g-durckheim-%e2%80%93-centrul-fiintei/cultural/2011/08/12/

Nicolae Coande este poet si publicist român, mai multe detalii aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Coande