Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc.

Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,

dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel

Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc. Există o mare iubire sau o mare pasiune. Şi se pleacă pe această bază. Ajunge aceasta pentru a face un mariaj fericit?

Se ştie că multe căsătorii nu merg bine şi că există o mulţime de probleme în interiorul lor. Mai întâi, ce înseamnă iubirea care precede mariajul? Foarte adesea, bărbatul se căsătoreşte cu anima sa, ceea ce pune o grămadă de probleme după aceea. Anima este o proiecţie pe care bărbatul o face din femininul de care are nevoie să fie în el însuşi şi pe care îl proiectează asupra unei femei. Atunci, el vede în femeie o imagine a femininului său, cel de care are el nevoie. Căci fiecare bărbat, şi invers fiecare femeie, are nevoie de feminin şi de masculin. Un bărbat foarte masculin are o nevoie de un feminin particular pentru a-şi completa fiinţa întreagă. Adesea, bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie se căsătoreşte deci cu anima sa, dar îşi va da seama într-o bună zi că proiecţia sa nu corespunde cu realitatea pe care o are în faţă. Este o primă mare problemă.

Francis Dekeyser - Fiţi perfecţi... sau despre "perfecţiune" în viaţa cotidiană

Gorze, mai 2018

„Fiţi perfecţi, aşa cum şi Tatăl vostru din ceruri este perfect.”(Matei 5,48)

sau despre „perfecţiune” în mijlocul vieţii ordinare…

Dragi Prieteni,

Maturitatea spirituală nu vrea să spună a deveni perfect în sensul în care înţelegem în mod obişnuit acest cuvânt, ci mai degrabă a deveni întreg, totalmente noi înşine şi totalmente prezenţi aici şi acum. A tinde spre „perfecţiune” în inima însăşi a imperfecţiunii, am putea spune a „distracţiei” („distraction” are un dublu sens şi autorul, punând ghilimelele, cred că le-a avut în vedere pe amândouă: neatenţie[distragere] şi distracţie, n.t.)!

Există o intensitate de prezenţă care este justă; ea e cea ce trebuie să fie pentru ca viaţa să „răsune” în noi în ceea ce are ea mai perfect aici şi acum. Sen-Tsang, maestru zen, învaţă că perfecţiunea nu începe să răsară decât atunci când suntem fără nelinişte apropo de lipsa noastră de perfecţiune. Fără comprehensiunea unei posibile perfecţiuni în mijlocul vieţii ordinare, spiritualitatea poate să ne descurajeze. În fapt, este „perfect” cel care este una cu ceea ce este…

„A fi noi înşine acum integral aici.” (Karlfried Graf Dürckheim)

Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite.

Un alt fragment din dialogul dintre K.G.Durckheim si Frantz Woerly

George baron Lowendal - Clopotarul 

Eliberarea corpului are o şi o altă consecinţă: grija frumuseţii fizice… 

Secolul nostru, în Occident, a descoperit corpul ca ceva care este important şi care poate fi frumos. Corpul ca atare este frumos. Nu este ceva care trebuie ascuns. Când eram copil, încă îmi amintesc de băile de mare. Tatăl meu avea o ţinută de baie care îi ajungea până la pulpe şi guvernanta mea un veşmânt închis până la glezne. Astăzi, pe plaje, chiar şi sutienul a dispărut. Ce diferenţă!

În acelaşi timp are loc o descoperire a corpului: corpul este frumos şi nu trebuie să-l ascundem. El este acceptat ca făcând parte din om; astăzi, tinerii caută să-l dezvolte.

În terapie ne dăm seama că corpul face parte din omul întreg. Este diferenţa între corpul pe care îl „avem” şi „corpul care suntem”, despre care am vorbit.

Dar descoperirea actuală a corpului şi a frumuseţii nu se limitează cumva la corpul pe care îl avem?

Bineînţeles. Corpul exterior poate fi ceva bine format. Este corpul pe care îl „avem”. Dar nu este exterior pur şi simplu. Trebuie, de asemenea, să distingem între corpul întreg şi faţă. Femeia care îşi descoperă primele riduri caută un machiaj care să le facă să dispară şi să pară tânără. Ea are o nostalgie a tinereţii. De cealaltă parte, vârsta exprimă pe cineva care a trăit o viaţă. Femeia care are o anumită maturitate va fi mai degrabă mândră să nu aibă chipul unei fete tinere, ci să arate, odată cu schimbările chipului ei, o dezvoltare a maturităţii.

Dumneavoastră vorbiţi de o persoană matură. Or, astăzi, imaginea frumuseţii este cea a unei persoane de 20 de ani. Frumuseţea unei persoane de 50 de ani nu este o valoare recunoscută…

 George baron Lowendal - Fără cuvinte

Aceasta există totuşi: frumuseţea unei femei de 80 de ani şi unde se vede pe faţa sa o întreagă viaţă trăită. Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite. Ea poate fi trăită exprimându-se în multe riduri. Ansamblul dă o impresie de profunzime. Această faţă poate să exprime, de asemenea, o amărăciune sau o seninătate. Seninătatea este o formă de frumuseţe. Faţa plină de amărăciune îl respinge pe cel pe care îl întâlnim printr-o expresie amară: „Nu te vreau, nu te accept.” Este un mod de a fi urât. Există o faţă care acceptă, o alta care respinge. Frumuseţea nu se poate crea pur şi simplu cu un machiaj. Este expresia unei inimi sau a unei lipse de inimă.

O figură poate fi urâtă pentru că exprimă pe cineva gelos sau căruia îi este frică, care este înspăimântat, mereu cu ochii în patru, contrar unei persoane care se simte bine în pielea ei, căreia nu îi este frică, care nu caută cu aviditate să fie recunoscută drept cineva extraordinar. Faţa exprimă întotdeauna ceva. Femeia care se crede a fi frumoasă pentru că este bine machiată este o eroare. În plus, această frumuseţe artificială este o frumuseţe pentru persoanele superficiale. „Make-up”-ul este cel care face frumuseţea. Nu este vorba de o frumuseţe care exprimă o fiinţă interioară. Frumuseţea feţei va fi prezentă în măsura în care exprimă un adevăr şi dacă nu există nimic de ascuns. Frumuseţea este de a ne prezenta cei care suntem într-un mod natural.

Un fragment tradus din cartea L’ESPRIT GUIDE. Entretiens avec Karlfried Durckheim, de Frantz Woerly, Ed. Albin Michel, 1985

Traducerea îmi aparţine, V.J.
Am ajuns deja la jumătatea cărţii cu traducerea....
Apoi trebuie să caut editură interesată...

O altă carte de tradus în româneşte...

Există totdeauna o relaţie între cuvânt şi experienţă: „Conceptul fără experienţă este orb. Experienţa fără concept este vidă.”

Văd atât de des oameni care au veritabile experienţe ale Fiinţei, dar care nu îşi dau seama pentru că nu li s-a dat niciodată un concept care să permită să se spună: „Atenţie, există ceva de acest fel.” Astfel, conceptul nu este numai ceva ce omoară experienţa, ci şi o realitate proprie omului. De aceea nu trebuie mers prea departe spunând: mai ales nu folosiţi cuvinte pentru a spune aceste lucruri. Natural, nu putem înlocui experienţa printr-un cuvânt, dar îi putem da cuiva o idee despre ce i se poate întâmpla, datorită unor cuvinte. El o va recunoaşte apoi şi îşi va spune: „Ah, stai! Iată, asta este!”
KGD într-un dialog colocvial de o mare bogăţie cu Frantz Woerly.
Dialog purtat în anul 1983, când KGD avea 87 de ani, autorul interviului 29 de ani.
O carte foarte bine concepută şi foarte actuală si de larg interes.
O carte care ar putea fi o bună introducere pentru înţelegerea antropologiei lui KGD şi pentru cititorii de limbă română.:
Frantz Woerly - L’ESPRIT GUIDE. Entretines avec Karlfried Dürckheim, Albin Michel, pag. 102

Detalii carte pe AMAZON.fr aici:
https://www.amazon.fr/LEsprit-guide-Karlfried-Von-Dürckheim/dp/2226022619/ 

De pe coperta a IV-a a cărţii:

Aceste convorbiri cu Maestrul Karlfried Graf Dürckheim vor face să fie descoperit şi, totodată,  mai bine cunoscut un ghid spiritual al timpului nostru, un maestru din Occident. Căci, hrănit fiind de filosofii şi practici orientale, autorul celebrei Hara, centrul vital al omului, a ştiut să creeze o cale de apropiere de trezire absolut originală, cartea de faţă fiind o dovadă în acest sens. Întrebările lui Frantz Woerly au, toate, legătură cu viaţa noastră modernă, ele ne privesc pe toţi. Şi răspunsurile lui K.G. Dürckheim aduc lumină şi conştientizare, ajutor şi energie pozitivă pentru a ne duce mai bine, de o manieră mai abundentă şi mai profundă, viaţa noastră cotidiană.

Cartea este, de fapt, în sine, un ghid.

Ea ne deschide căile unei cunoaşteri intime care deschide spre universal: ea declanşează o repunere în discuţie şi o acţiune esenţiale.

Ar trebui s-o traduc neapãrat...

Tocmai am terminat de tradus cartea Vom doppelten Ursprung des Menschen
adicã Despre dubla origine a omului,
carte care reprezintã punctul culminant al operei lui KGD. Nec plus ultra...Răspunsul la întrebările milenare ale omului.

Scrisoarea periodică de la Centrul Durckheim, Franţa - aprilie 2018

În sfârşit Jacques Castermane pune "punctul pe i"... Se vorbeşte mult astăzi despre meditaţie şi efectele ei... măsurabile ştiinţiific. Dar nu aceasta este meditaţia care ne apropie de esenţa noastră profundă. Nu despre aceasta vorbeşte KGD. Nu despre aceasta vorbeşte Zenul veritabil.
„Înţelepciunea priveşte în interior, ştiinţa obişnuită în exterior. Dar când privim în interior în modul în care căutăm să vedem în exterior, facem dintr-un interior un exterior.” (D.T. Suzuki)

La final am inclus  fragmentul întreg care explică diferenţa  dintre meditaţia străveche şi cea modernă, ştiinţifică... obiectivantă, în slujba egoului. Este o diferenţă de abordare, de atitudine profundă, de consacrare mai exact.
Nota mea, V.J.

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor

Claude Monet - Bridge Waterloo, 1901

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor 

care să ne ţină departe de culmile divinului, 

ea este puntea care ne reuneşte cu ele. 

Trebuie doar să rărim ceaţa conştiinţei 

care ne ascunde vederea ei 

şi să demolăm zidurile care ne barează drumul spre ea.

Claude Monet - Pont Japonais

Acesta este sensul cotidianului trăit ca exerciţiu. 

Nu este nevoie de un timp special pentru aceasta. Fiecare clipă ne cheamă la conştientizare şi conformare. Şi nu există nici o acţiune, oricare ar fi scopul ei exterior, care să nu conţină pentru noi şansa de a avansa tot mai profund în adevăr. Orice am face: fie că mergem, că stăm în picioare sau aşezaţi, că scriem, vorbim sau tăcem, că atacăm sau ne apărăm, că ajutăm sau servim pe cineva, oricare ar fi munca noastră, - toate şi fiecare conţin în sine şansa de a fi îndeplinite într-o atitudine şi o poziţie care proclamă, restabileşte şi stabilizează tot mai mult contactul cu FIINŢA, şi serveşte astfel progresului spre transparenţa pentru transcendenţă.

K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, pag. 254

Ocazie cu care reamintesc cã este tradusã deja în româneste cartea pe tema aceasta,

CALEA INTERIOARÃ. Cotidianul ca exercitiu

Detalii carte la Editura HERALD aici

https://www.edituraherald.ro/carti/calea-interioara-cotidianul-ca-exercitiu-detail

Dar dacã nu ati citit nimic de KGD pânã acum nu recomand sã începeti cu aceasta.

Deoarece pentru a întelege continutul ei e nevoie de o experientã de viatã, în special de un parcurs de Cale, de un început mãcar...

Am adăugat această precizare ca urmare a unui comentariu al cuiva, bun cititor de carte dar relativ tânăr probabil, care n-a găsit "nimic deosebit" în această carte...

Cărţile lui Durckheim nu oferă nicio "reţetă de fericire în n paşi", ci vorbesc despre atingerea maturităţii umane: a deveni ceea ce suntem meniţi să devenim. Urmarea acestei "realizări" este fericirea. În acest sens spuneam, în prefaţă, că este "în cele din urmă este o carte despre fericire".

Totuşi ceea ce spun aici n-ar trebui să fie descurajant pentru nimeni.

Depinde şi de structura interioară a cuiva, de deschiderea spre mister, spre misterul care suntem.

O simplă atracţie pentru viaţa iniţiatică a cuiva dintre cei "chemaţi" poate fi deja suficientă pentru receptarea cărţii.

Oricum, este o carte rară, de mare ţinută spirituală, apreciată de cei aflaţi pe cale - mă refer la cititorii din ţările vestice, care nu au cunoscut întunericul de 40 de ani de comunism şi ateism.

Jacques Castermane: Ce pot eu aştepta de la practica meditaţiei?

Scrisoarea de informare a Centrului Dürckheim din Franţa - martie 2018 

Pentru a răspunde acestei întrebări, trebuie mai întâi să ştim ce înţelegem prin termenul de meditaţie.

De câţiva ani, propunerea unei meditaţii moderne ar vrea să dea, despre meditaţia calificată ca fiind ancestrală, o imagine demodată.

Poziţia mea, ca practicant al unui exerciţiu, care irigă ţinuturile Orientului şi ale Extrem-Orientului, timp de mai bine de 20 de secole, se poate rezuma în această întrebare: „Să existe oare pentru omul actual, orespiraţie modernă care să fie mai avantajoasă decât respiraţia ancestrală?”

Cei şi cele care practică meditaţia atenţiei depline vor înţelege acest amalgam între termenii meditaţie şi respiraţie.

Transformarea - din Criteriile experienţei autentice a FIINŢEI

Există, oare, o dovadă mai solidă a autenticităţii unei „experienţe” decât transformarea totală pe care ea o provoacă? Celui care a trăit-o ea îi arată într-o străfulgerare lumea sub o cu totul altă lumină, şi îl determină să ia decizia şi îi dă forţa de a începe o viaţă total diferită de cea pe care o ducea până atunci.

Se găseşte, oare,  în lumea umanităţii suferinde, un lucru care să merite mai bine calificativul de „adevărat” decât metamorfoza unui om fricos într-unul care nu se mai teme de moarte; a unui om disperat din cauza absurdului şi a nedreptăţii din lume într-unul care intuieşte prin orice absurd şi dincolo de el un sens mai înalt; a unui om zdrobit de tristeţea solitudinii într-unul care simte chiar în această izolare o imensă protecţie? Cum să refuzi unor astfel de transformări - care duc la un comportament, la o cunoaştere şi la o experienţă supra-naturale – un caracter de realitate, de o realitate supranaturală?

Transcendenţa

Contemporanii noştri prudenţi au devenit foarte reţinuţi cu rostirea cuvântului „Dumnezeu”. Nu pentru că nu mai ştiu nimic sau nu ar vrea să ştie nimic despre Dumnezeu, ci tocmai pentru că reîncep să-l presimtă. De aceea orice cuvânt care încearcă să sesizeze acest mister şi care face din el ceva sau un „Cineva” le pare prea slab, insuficient, absurd chiar. Alte cuvinte, mai neutre, intră atunci în joc, de exemplu cel de „transcendenţă”.

Dubla origine a omului - TEMA

Traducerea primului capitol din această carte care este o sinteză a antropologiei şi filosofiei lui KGD exprimate în cărţile sale anterioare acesteia.

O carte NEC PLUS ULTRA…
"în care se comunică experienţa unei vieţi întregi consacrate scrutării adevăratei naturi şi adevăratului destin al omului" (A.M. Besnard o.p.)

TEMA

Omul are o dublă origine: una cerească şi una pământească, una naturală şi una supranaturală. Toţi cunoaştem această axiomă. Dar cine dintre noi o tratează cu seriozitate ca pe expresia unei promisiuni, unei experienţe şi a unei sarcini de îndeplinit?

Nimeni nu pune la îndoială originea „pământească” a omului. A vorbi însă despre originea „cerească” a omului înseamnă, în mod evident, a face apel la credinţă sau la convingeri. Ca pentru multe alte enunţuri care privesc adevăruri primordiale despre viaţă, sensul acestui principiu se pierde la orizontul unei viziuni pur profane a realului într-o sferă crepusculară care, în mod evident, ţinând de un tărâm al imaginaţiei, nu are nimic în comun cu „realitatea” pe care o putem concepe noi. Dar este vorba de cu totul altceva.

Traducere din K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, pag. 11-17

Traducerea îmi aparţine, V.J. 

Jacques Castermane - Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?

Scrisoarea nr. 73- ianuarie 2018 de la Centrul Durckheim, Mirmande, Franţa,  http://www.centre-durckheim.com/

Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?

„În lucrări recente citesc că meditaţia (care este propusă la Centrul Dürckheim) este <meditaţia ancestrală>, căreia ar fi bine poate să i se prefere o <meditaţie modernă>. Modernă, pentru că s-ar sprijini pe cercetări şi lucrări ştiinţifice în domeniul ştiinţelor creierului! Modernă, pentru că poate fi verificată prin măsuri cantitative (electroencefalogramă, scanner, IRM, analize biochimice, etc). (…)

Este limpede că astăzi principiul cantitativ nu încetează să joace un rol din ce în ce mai important în domeniul ştiinţelor umane, al medicinii experimentale şi al ştiinţelor cognitive. Cu toate acestea ne putem întreba dacă datele cantitative sunt în măsură să reveleze ceea ce priveşte la propriu persoana individuală, trăirea ei intimă.

Pentru ceea ce ţine de domeniul vieţii interioare al fiinţei umane contează, mult mai mult decât cifrele şi graficele, simţirea care rămâne funcţia martor a percepţiei. Contează experienţele calitative. După o jumătate de oră de meditaţie, două aspecte se impun: Ce simt? Şi cum mă simt?[1] 

Exerciţiu şi Graţie

Fragment tradus din cartea lui K.G. Durckheim - Vom doppelten Ursprung des Menschen (Dubla origine a omului)

Detalii carte, răsfoire si impresii pe Amazon.de 

O temă fundamentală străbate orice viaţă religioasă a omului: problema legăturii dintre exerciţiu şi graţie. Atunci când acţiunea omului, care prin forţa voinţei sale şi a capacităţilor sale face posibilă acţiunea, este pusă faţă în faţă cu acţiunea graţiei, văzută ca un dar care curge „de cu totul altundeva”, se reflectă în acest demers de înţelegere o anumită viziune a relaţiei omului cu transcendenţa şi, implicit, o anumită viziune despre omul în sine. Fiecare religie, fiecare teologie presupune o antropologie determinată ale cărei particularităţi şi limite sunt adesea insuficient cunoscute. A sosit timpul ca pentru antropologia, care stă la baza vieţii noastre religioase şi îndeosebi a educaţiei şi direcţiei noastre religioase, să depăşim limite respectate cu timiditate până acum şi, printr-o atitudine de mai largă deschidere, să corectăm traseul actual al frontierelor dintre om şi transcendenţă.

Jacques Castermane - Adevărata natură a fiinţei umane?

Scrisoarea de informare nr. 134, decembrie 2017, a Centrului Durckheim din Franţa

Adevărata natură a fiinţei umane?

Dacă meditaţia atenţiei depline are un scop acesta este trezirea fiinţei umane la adevărata sa natură, fiinţa sa esenţială. Despre ce este vorba?

Omul îşi trăieşte viaţa sa pe două nivele de fiinţă. Nivelul de care este conştient este eul mundan. Este ego-ul care fără încetare este preocupat de el însuşi prin gândire. Ego-ul, indisociabil al mentalului, care mă conduce să cred: „Eu sunt ceea ce gândesc că sunt”! Identificarea cu ego-ul este cauza unei suferinţe care îi este proprie naturii umane. Este vorba de această stare de a fi îngrijorat, agitat, stresat, neliniştit şi chiar angoasat, care conduce astăzi la consumarea zilnică a douăsprezece milioane de unităţi anxiolitice. Vindecarea de această suferinţă necesită o luare la cunoştinţă inconturnabilă : ego-ul nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.

Adevăratul nostru punct de sprijin este adevărata noastră natură esenţială. Şi ce este adevărata noastră matură? Această întrebare, foarte legitimă, îl confruntă pe omul occidental cu o serioasă problemă: ceea ce tradiţia orientală desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane este insesizabil prin gândire. Cu toate acestea, faptul că este insesizabilă prin gândire nu înseamnă că ea esteincognoscibilă. Şi calea de cunoaştere propusă de mai bine de douăzeci de secole în Orient şi în Extremul Orient este exerciţiul numit MEDITAŢIE. Este meditaţia ancestrală desemnată prin expresia: „Ânâ – apâna – sati”[1].
Ânâ – inspir în acest moment… nu eu fac aceasta!
Apâna – expir, în acest moment… nu eu fac aceasta!
Sati – atenţie… atenţie-atenţie…atenţie-atenţie-atenţie!

La ce cunoaştere poate să conducă practica regulată a meditaţiei atenţiei depline? Practicând eu însumi acest exerciţiu timp de cincizeci de ani, am descoperit şi descopăr că mentalul este domeniul agitaţiei şi că corpul viu (Leib) (corpul care respiră) este domeniul calmului interior.

Că mentalul este domeniul zgomotului şi că corpul viu (Leib) este domeniul liniştii interioare.

Că mentalul este domeniul împrăştierii în spaţiul gândit şi în timpul gândit şi că corpul viu(Leib) este domeniul momentului prezent.  

Că mentalul este domeniul ego-ului şi că corpul viu (Leib) este domeniul adevăratei noastre naturi.

Este posibilă o asemenea experienţă? Fiecăruia îi revine să verifice el însuşi. Cum? Practicând zilnic meditaţia atenţiei depline.

Jacques Castermane

Centre Dürckheim 26270 Mirmande (France)
Site centru :  http://www.centre-durckheim.com/

Programul activităţilor centrului aici : http://www.centre-durckheim.com/v2/programme.html

---

[1] Răspuns dat de Budha (care nu era budist) atunci când era întrebat despre meditaţia pe care o practica pe calea eliberării de suferinţă.

Un occidental interesat de zazen profită de întâlnirea cu un maestru pentru a-i pune întrebarea: „Maestre, ce este Zenul?” Bătrânul scrie pe o tãblitã de ardezie: atenţie! „Da, dar mai exact?” Maestrul reia tãblita şi scrie: atenţie… atenţie!Vizibil decepţionat, interlocutorul lui insistă: „Nu aţi putea să-mi spuneţi ceva mai mult?” Luând din nou tãblita, Roshi scrie: atenţie… atenţie… atenţie!

Pr. Francis Dekeyser - A fi Zen nu înseamnă a fi cool!

Scrisoare de informare nr. 146 (noiembrie 2017) a Centrului Bethanie, France

Această manieră „de a fi zen” îşi are totuşi rădăcinile în toate marile tradiţii ale umanităţii. A fi zen nu înseamnă a fi cool! Este vorba de a face faţă cu calm la ceea ce este! A face faţă  şi nu a fugi de real: dacă ne ţinem de o formulă clasică, practica zenului constă în „a rezolva marea problemă a vieţii şi a morţii”.

Jacques Castermane – Meditaţie şi viaţă interioară

Scrisoarea de informare a Centrului Dürckheim de la Mirmande, Franţa (noiembrie 2017)

Iată ce spune Graf Dürckheim despre sensul exerciţiilor pe care le-a practicat de-a lungul sejurului său în Japonia (1938-1947).

„Am practicat eu însumi timp de mai mulţi ani tirul cu arcul (Kyudo) şi meditaţia atenţiei depline numită zazen. Cred că am înţeles sensul acestui tip de exerciţii. Japonezii utilizează dobândirea unei stăpâniri tehnice exterioare ca mijloc de maturaţie a omului interior. Oricare ar fi arta practicată, la început se află întotdeauna învăţarea unei tehnici. Treptat, pe măsura antrenamentului vostru, maestrul de exerciţii vă invită să faceţi bine ceea ce aţi învăţat, să stăpâniţi ceea ce faceţi bine, pentru a stăpâni perfect apoi ceea ce stăpâniţi. Şi, când am plecat din Japonia, maestrul meu de tir cu arcul mi-a spus: acum vă rămâne să perfectaţi ceea ce stăpâniţi perfect!

Abia practicând cu perseverenţă acelaşi exerciţiu am înţeles sensul repetării neîncetate a aceluiaşi lucru. Cu cât tehnica este mai bine stăpânită, cu atât practicantul ajunge să „dea drumul” eului, să se desprindă de eul ambiţios, eul voluntarist, eul închis în dorinţa de a reuşi sau în teama de a eşua. Atunci va veni poate momentul în care tehnica purificată de reacţiile mentale şi afective, care dezvăluie prezenţa egoului, va face loc unei realităţi mai profunde - pe care maeştri zen o numesc adevărata natură a fiinţei umane - , pe care eu o numesc fiinţa noastră esenţială. Experienţă interioară, trăire interioară adesea bulversantă în sensul în care acţiunea voastră este realizată în libertatea fiinţei.

Moment în timpul căreia se trezeşte sau se deşteaptă (din somn) acea calitate de a fi care îi lipseşte teribil omului contemporan: calmul interior”.

Jacques Castermane
Centre Dürckheim 26270 Mirmande (France)
Site centru :  http://www.centre-durckheim.com/

Programul activităţilor centrului aici : http://www.centre-durckheim.com/v2/programme.html