Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), un maestru spiritual al timpului nostru
Este vorba de traducerea în româneşte a cărţii Der Ruf nach dem Meister. Der Meister in uns de Karlfried Graf Durckheim.
E pe bune! În curând! A ieşit de la tipar. Mai trebuie definitivate nişte formalităţi.
Câteva fragmente traduse în timp din această carte pot fi citite pe acest blog aici:
Gorze, iulie 2019
Dragi prieteni,
Viaţa nu poate fi decât spirituală! Tot ceea ce trăieşte şi respiră este animat de suflul vital care îşi are sursa, izvorul în Dumnezeu. Eu trăiesc pentru că sunt o fiinţă spirituală, adică o fiinţă vie a Suflului. Fără Suflu nu există viaţă: „Le retragi Tu suflul, ele mor şi se întorc în ţărână.” (Ps. 104). Acest suflu ne locuieşte, ne poartă şi ne hrăneşte. Este o forţă ordonatoare şi formatoare, dar şi eliberatoare şi unificatoare în acelaşi timp.
Omul care primeşte conştient această forţă este pe cale de transformare. El participă la opera regeneratoare a lui Christos graţie spiritului său, căci Spiritul este cel care vivifică spiritul din noi şi astfel, graţie acestui elan vital care pulsează în spiritul nostru, chiar şi omul prizonier al eului său existenţial aspiră, fără să o ştie adesea, să regăsească graţia lui Christos înviat.
Omul este astfel făcut încât este împins în mod constant să se depăşească şi tocmai în această „tindere spre” se realizează omul. Acest impuls interior este puternic şi angajamentul poate să se lovească de multiple pericole. Voi semnala două dintre acestea: pe de o parte, tendinţa spre „subterfugiu spiritual” şi, de altă parte, identificarea cu „supraeul spiritual”.
(Scrisoarea pe aprilie 2019 - nu am putut să o traduc la momentul respectiv; dar are un conţinut atât de clar pe tema complexă a vacuităţii căutate în meditaţie încât trebuie tradusă neapărat).
Noi trăim foarte puţine experienţe debarasate de construcţiile noastre intelectuale. Noi nu trăim viaţa, noi argumentăm viaţa, o discutăm pe baza unor credinţe şi a unor cunoştinţe de care nu ne putem desface.
Mentalul se strecoară pe nesimţite în toate momentele vieţii noastre şi aşezarea în linişte ne oferă posibilitatea de a observa gradul nostru de aservire la gândire.
C E N T R E D Ü R C K H E I M
Calea acţiunii… pentru o Înţelepciune exersată
Clipă de clipă
(Scrisoare de încurajare a celor care urmează Calea acţiunii) - iulie 2019
Exerciţiul numit Zazen
Hirano Katsufumi Roshi a fost Maestru al Novicilor la Templul Eihei-ji din Japonia (vechi de 775 de ani) timp de mai bine de douăzeci de ani. El conduce actualmente sesiuni de meditaţie în SUA, în Ecuador, în Elveţia, în Franţa.
Din 2011 am avut, şi avem, privilegiul, bucuria şi onoarea de a-l primi la Centru. Acum câteva zile, el a revenit pentru a şasea oară să ne întâlnească cu prilejul unei sesiuni de meditaţie.
Transcriu mai jos răspunsurile pe care le-a dat el la două întrebări fundamentale:
Hirano Roshi, ne puteţi spune ce înseamnă kanji-ul „za” şi kanji-ul „zen”, care sunt asociate în expresia „zazen”?
Răspuns: „Za înseamnă „a se aşeza”, Zen înseamnă „calm”.
Ce trebuie să facem atunci când practicăm zazen?
Răspuns: „Nimic!”
C E N T R E D U R C K H E I M
Newsletter nr. 151 pe iunie 2019
În anii 1970, cu ocazia unei conferinţe, Dürckheim declara:„Omul occidental suferă de mult timp de o formă de viaţă al cărei caracter excesiv duce la ceea ce numim stresul.Adevărata cauză a acestei maladii nu este suma condiţiilor exterioare, ci absenţa de contact cu propria fiinţă interioară.Acolo se află şi cauza numeroaselor boli care nu au motive vizibile.De unde importanţa acestui exerciţiu spiritual care este: cultura liniştii. Pentru ca conştiinţa profundă, conştiinţa senzorială, debarasată de tumultul gândurilor şi al imaginilor despre lume, să dezvăluie ceea ce în fiecare este dincoace şi dincolo de zgomot, de concepte, de imagini.Cultura liniştii interioare trece prin exerciţiul imobilităţii perfecte a întreg corpului viu în globalitatea şi unitatea sa.Cultura liniştii interioare trece prin atenţia la simplul „pleacă şi vine” al suflului.Liniştea interioară nu este absenţa zgomotelor exterioare, ci o stare de a fi pe care nici un zgomot nu o deranjează.”
Conţinutul acestui video este tradus în româneşte ca text la finalul acestei pagini (06.07.2019, orele 20:30)
Interviu apărut în revista Regard bouddhiste
Este suficient să privim această fotografie pentru a vedea ce este hara. Este Dürckheim care merge pe un drum înzăpezit aproape de căsuţa sa din Pădurea Neagră: pentru mine, emană din acest ansamblu de gesturi care este actul de a merge, o impresie de unitate şi ceea ce numim hara; nu mai există opoziţie între corp şi suflet, corp şi spirit.Regard Bouddhiste: Auzim adesea vorbindu-se despre hara în artele marţiale şi alte discipline. Cum am putea defini exact hara?Jacques Castermane: Acum 20 de ani aş fi putut să vorbesc trei sferturi de oră despre aceasta, şi astăzi spun că ceea se numeşte Hara, în Japonia, este insesizabil prin gândire; ceea ce nu vrea să spună că realitatea care se ascunde în spatele acestei kanji este incognoscibilă. Iată dificultatea pentru omul occidental atunci când este confruntat cu expresii ca hara, aikido sau kokyu. Noi suntem tentaţi să le captăm prin intermediul conştiinţei care obiectivează, care conceptualizează, raţionalizează, şi credem că le-am înţeles. Este foarte dificil să vorbeşti despre hara. Încât este mult mai simplu să practici exerciţiile care permit să descoperi hara. Este ceea ce eu am avut şansa să fac de la vârsta de 20 de ani, atunci când am început practica aikido. Maestrul artei (Masamichi Noro), nu contenea să ne spună să practicăm cu „hara”. Această injoncţiune era urmată de o demonstraţie care era în acelaşi timp spectaculară, estetică, liberă… Dar nu exista niciodată explicaţie, ne întrebam de bună seamă ce trebuia făcut.Mai târziu, după ce am descoperit cartea lui Karlfried Graf Dürckheim, Hara, centrul vital al omului, am asistat la un colocviu unde el era prezent. Am uitat tot ce spusese, dar nu mă puteam desprinde de impresia pe care o aveam, văzându-l aşa cum era. Când vorbea, îmi dădea impresia de a fi ceea ce spunea. Vorbea despre calm, despre seninătate, despre încredere, şi era bulversant. Aveam în faţa mea un om senin, calm şi încrezător. Acest om era expresia însăşi a ceea ce desemnăm prin cuvântul hara. După colocviu, el m-a invitat să-l vizitez în Pădurea neagră. M-am dus acolo şi întâlnirea a fost atât de bulversantă încât am lăsat tot ceea ce făceam în Belgia, cabinetul meu de kino, prietenii, familia…
 |
| Paul Tounier (1898-1986) |
Progresul nu este ceea ce comunul gândeşte, şi din cauza căruia se irită nevãzându-l niciodată venind.Progresul nu este numaidecât bunătatea,nici bunăstarea, nici pacea.Nu este odihna.Nu este nici măcar de-a dreptul virtutea.
Esenţialmente, Progresul este o Forţă, cea mai periculoasă dintre Forţe.
El este Conştiinţa a tot ceea ce este şi a tot ceea ce se poate.Chiar dacă trebuie să provocăm toate indignările şi să lovim în toate prejudecăţile, trebuie să o spunem, pentru că acesta este adevărul:
A fi mai mult înseamnă mai întâi a şti mai mult.
Pierre Teilhard de Chardin – L’ avenir de l’homme, Editions du Seuil, 1959, pag. 30
 |
| Sursa foto: www.zazenbear.com |
Este partea a doua a scrisorii periodice - octombrie 2018 - de la Centrul Durckheim din Franţa.
Autoarea scrisorii: Dominique Durand, fondatoare a Asociaţiei INSTANT din Grenoble, asociatie dedicată meditaţiei pe calea trasată de K.G. Durckheim.
Site: https://associationinstant.wixsite.com
Dacă există ceva foarte dificil de tradus în cuvinte, aceasta este consideraţia specifică acordată realului, situaţiei prezente, fără cel mai mic artificiu, fără cel mai mic ecart, fără cea mai mică afectare. De fiecare dată, atitudinea exprimă întocmai ceea ce nu mai este o atitudine.
Dacă mi-ar fi dat să înţeleg!
Această exclamaţie defineşte mentalitatea omului occidental.
Dacă mi-ar fi dat să înţeleg pentru ce trebuie exersată imobilitatea absolută pe timpul zazenului?
Dacă mi-ar fi dat să înţeleg diferenţa dintre ceea ce Dürckheim numeşte „corpul pe care îl avem” şi ceea ce el numeşte „corpul care suntem”?
Dacă mi-ar fi dat să înţeleg rostul acestui mers lent (Kin Hin) între două perioade de zazen(meditaţie)?
Dacă mi-ar fi dat să înţeleg la ce bun să practic zazenul, atunci aş putea să încep să practic!
Jacques Castermane Fidelitatea faţă de exerciţiul numit zazen
Eu nu practic zazenul de cincizeci de ani pentru a învinge insomnia. Fidelitatea faţă de exerciţiu mă repune în contact cu un simptom al stării de sănătate fundamentală a fiinţei umane, liniştea interioară; când avem drept punct de sprijin în existenţă liniştea interioară, nu (mai) suferim de insomnie.
Eu nu practic zazenul pentru a-mi asuma stresul din mediul meu familial sau profesional. Fidelitatea faţă de exerciţiu deschide spre ceea ce maestrul zen desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane, domeniul calmului interior. Când, în cotidian, avem ca punct de sprijin calmul interior putem îmbrăţişa majoritatea situaţiilor care se prezintă fără a ne stresa. Şi dacă – întrucât suntem fiinţe umane – ni se întâmplă să recădem în agitaţie, nerăbdare, iritabilitate, fidelitatea faţă de exerciţiu ne ajută să regăsim fără întârziere seninătatea momentan pierdută.
Eu nu practic zazenul pentru a fi mai performant, mai eficient. Fidelitatea faţă de exerciţiu îl eliberează pe omul care, în faţa acţiunii pe care trebuie să o întreprindă, este îngrijorat, anxios, pentru că este animat de dorinţa de a reuşi cu orice preţ la care se asociază teama de eşec. Fidelitatea faţă de exerciţiu mă învaţă să fac bine ceea ce am de făcut cu sentimentul de a avea infinit de mult timp interior făcând-o.
Recomandare de carte bună pentru cititorii de Durckheim... legat de subiectul Umbrei.
O carte profundă şi foarte clară despre un subiect atât de "nebulos" şi totuşi de neocolit pentru cei care vor să devină oameni liberi, independenţi, nesabotaţi de umbra din subteranul fiinţei.
Editura NEMIRA, 2018, colecţia PHILEMON, trad. din germană Anca Bodogae
Detalii carte pe ELEFANT unde se găseşte la un preţ foarte bun (-40%) aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/psihologie-pedagogie/teorie-generala/psihologia-abisala-1286944.html
O carte fundamentală care explică foarte clar - printre multe altele - cum se naşte umbra în paralel cu conturarea "personei" ca urmare a adaptării omului la idealul etic, ideal etic care depinde de instanţa colectivă şi de o anumită epocă, ş.a.m.d Umbra care conţine şi individualitatea noastră respinsă în această adaptare la valorile colectivului.De ce vechea etică - care a avut rolul ei în evoluţia conştiinţei - trebuie înlocuită cu o "nouă etică", etica individuării. Această nouă etică trebuie să ia în calcul şi partea respinsă, latura de umbră. Prin recunoaştere şi integrare pozitivă, conştientă.Toate acestea nefiind posibile decât la un nivel moral mai profund de viaţă decât cel avut în vedere de vechea etică.Pentru a vă face o idee despre conţinutul cărţii puteţi citi Prefaţa, introducerea si cuprinsul cărţii aici:http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Erich_Neumann-Psihologia%20abisala-si-noua-etica.htm
Am pus la zi azi, 6 iunie 2018, pagina respectivă - actualizată ultima dată în iulie 2017 - cu ultimele trei traduceri în româneşte făcute între timp aici: https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2017/04/carti-in-pregatire-o-postare-care-nu.html
Mai mult pentru a-mi face ordine în acest domeniu şi a putea trece la altceva.
Dar şi ca informaţie pentru eventualii cititori interesaţi de cărţile lui KGD.
Cel mai bine ar fi să fie interesată şi o editură... K.G. Durckheim nu mai este un necunoscut pentru cititorii din România. Dacă tot se publică atâtea cărţi de spiritualitate... nu ar fi cazul să se publice şi un autor de spiritualitate autentică?
Care are în vedere rădăcina problemei din om?... A cărui antropologie are la bază trei piloni: mistica lui Meister Eckhart, practica Zen şi psihologia profunzimilor. Si care a importat din înţelepciunea Orientului o tehnică si filosofia ei, pe care a integrat-o într-o cale spirituală originală de interes nu numai pentru omul din Occident, ci, în egală măsură, şi pentru cel din Orient...
Ceea ce are în vedere KGD este Persoana... ceea ce înseamnă mai mult decât rămânerea în Marele Tot.
CENTRE DÜRCKHEIM
Meditaţia şi ştiinţa
1980 – Filip are şase ani. Tocmai se întoarce de la şcoală.
„Ce aţi făcut astăzi?”
„Am rupt o floare în bucăţi. Şi învăţătorul a explicat: rădăcina, tija, petalele şi încă ceva. Dar, ştii, papa, el n-a spus nimic despre… floare!”
1920 - Graf Dürckheim urmează un seminar la universitatea din Kiel. Conferenţiarul afirmă cu un ton profesoral că „nota ‘do’ este 256 oscilaţii pe secundă”.
Dürckheim se grăbeşte să-i răspundă că verbul este este fără îndoială abuziv aici: „Nu se poate afirma astfel o asemenea echivalenţă; acest 256 vibraţii pe secundă nu reprezintă după părerea mea decât realitatea fizică a notei emise. Dar în calitate de fiinţă umană eu percep sunete şi nu unde!”
La întoarcerea din Japonia, după 10 ani de practică a exerciţiilor propuse în lumea zenului, printre care şi meditaţia numită zazen, Dürckheim va mai discerne şi aceste două abordări ale realului: experimentarea ştiinţifică obiectivă şi experienţa interioară, trăirea interioară subiectivă.
2018 – Pe parcursul recentului reportaj, de pe canalul 5, „Meditaţia: o revoluţie a creierului!”[1] se vede clar că măsurile cantitative, pe care le permit scanerul, IRM (RMN)-ul, electroencefalograma nu încetează să joace rolul prim în interesul purtat meditaţiei. A fost vorba mult, în această anchetă foarte serioasă, despre creier şi despre telomeri.
Telomerii? Extremitatea unui cromozom „a cărui degradare ar fi cauza multor patologii” [Elizabeth Blackbum, biolog molecular australo-americană (premiul Nobel pt. medicină 2009) şi Elissa Epel, psihiatru la universitatea din California].
Păcat că această anchetă nu propune concluziile lor: „Noi nu suntem numai produsul genelor noastre; sentimentele noastre, emoţiile noastre modelează în permanenţă expresia acestor gene. Mai mult, noi avem astăzi certitudinea că nimic nu este ireversibil. Ştiam deja că plasticitatea cerebrală era o realitate, acum ştim şi că celulele corpului reacţionează profund cu starea noastră de spirit. Şi mai ales, dacă suntem plini de stres, acest fapt poate fi transformat, modificat”.
Această descoperire uimitoare demonstrează legătura strânsă dintre emoţii şi ceea ce se petrece în interiorul celulei. Dar ceea ce este la fel de uimitor este faptul că fenomenul este reversibil! „Noi am constatat , de asemenea, că atunci când nivelul de stres diminuează, lungimea telomerilor sporeşte. Aspectul reversibil este valabil în ambele sensuri. Noi putem să ne „tratăm”, dar putem şi să ne „îmbolnăvim”, şi noi suntem cei care ţinem cârma oarecum.”[2]
Ţineţi cârma! Meditaţi!
Dar care formă de meditaţie?
De câţiva ani, meditaţia, numită modernă, ia loc în inima studiilor asupra corpului-obiect (Korper). De mai bine de 25 de secole, meditaţia, numită ancestrală, îl invită pe om să fie pe recepţia corpului său, să înceapă să-şi asculte corpul viu care este el (Leib).
Ştiinţa caută să afle în ce măsură meditaţia modernă ar putea să-l elibereze pe om de simptomele acestei maladii constituante: angoasa şi stările care o însoţesc (nelinişte latentă, frică subterană, stres, depresie, burn-out).
De la Budha încoace, persoana care meditează nu caută să învingă maladia, ci să nu continue să trăiască în ignoranţa stării sale de sănătate fundamentală: calmul interior, pacea sufletului.
Pe acest drum de vindecare care este practica meditaţiei, funcţia-martor nu este scanerul sau IRM-ul; funcţia –martor este ceea ce persoana care meditează simte şi resimte.
Nimic nu este ireversibil? Atunci… meditaţi!
Acordaţi atenţie… florii! Luaţi în considerare cu o atenţie plină de grijă… sunetele!
Luaţi în serios această calitate de a fi, calmul, care se prezintă prin … senzaţie şi simţire!
Jacques Castermane
Programul centrului pe 2018 aici: http://www.centre-durckheim.com/v2/Programme2018d.pdfAdresse postale:Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 MirmandeTél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com
[2] Dr. E Blackbum , Dr. E. Epel, L’effet télomère, Guy Tredanile Editeur, 2017, 400 p. pagina[1] Anchetă de sănătate - Meditaţia: o revoluţie în creier, France 5, emisiune difuzată la data de 16.05.2018.
Trebuie mai cu seamă ca copilul să aibă curajul să se opună părinţilor lui pentru a adopta propriul drum. Eu primesc foarte des scrisori de la părinţi care îmi spun: „Ce aţi făcut din fiul meu? El este atât de amabil de obicei. Zilele trecute ne-a scris o scrisoare în care ne reproşează tot ceea ce am făcut din el, pretinde că noi nu l-am lăsat să-şi dezvolte propriile capacităţi şi o grămadă de lucruri asemănătoare. Este teribil!” Răspunsul meu este atunci următorul: „Lăsaţi-l. Permiteţi-i o dată să vă spună tot ce vrea să vă spună, ceea ce este el, ceea ce a suferit din partea voastră fără să vă răspundă vreodată. Fiţi acel cineva care suportă suferinţa copilului, cea pe care l-aţi făcut să o suporte fără să vreţi. Şi veţi avea apoi cel mai bun prieten din lume. Dar lăsaţi-l în adevărul lui.”Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,
dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel
Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,
dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel
Pentru a reveni la iubire: iubirea vrea să spună că cei doi devin una. Este întotdeauna reconcilierea celor doi poli. Dar numai în măsura în care această relaţie este profundă, această uniune are ca sens ca fiecare din cei doi să iasă din uniune fiind un pic mai mult el însuşi şi să câştige în profunzime în Eul său esenţial. Dar dacă cei doi sunt „alipiţi”, atunci s-a terminat cu posibilitatea de dezvoltare. Trebuie întotdeauna ca prin uniune să regăsim un Eu mai profund. Eul se integrează cu celălalt, în această uniune justă care produce, ca să spunem aşa, o nouă personalitate. Graţie iubirii, fiinţa devine tot mai mult ea însăşi. Dar cunoaştem cupluri care sunt atât de „alipiţi” unul de celălalt, încât dezvoltarea lor, ca persoană, este în pericol. Iubirea trebuie să dea şansa fiecăruia să devină tot mai mult el însuşi. Într-un cuplu veritabil, celălalt contează, trebuie avut aceasta în vedere.
Dar într-o zi apare copilul, este un nou pol de atenţie…
Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel
Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc. Există o mare iubire sau o mare pasiune. Şi se pleacă pe această bază. Ajunge aceasta pentru a face un mariaj fericit?
Se ştie că multe căsătorii nu merg bine şi că există o mulţime de probleme în interiorul lor. Mai întâi, ce înseamnă iubirea care precede mariajul? Foarte adesea, bărbatul se căsătoreşte cu anima sa, ceea ce pune o grămadă de probleme după aceea. Anima este o proiecţie pe care bărbatul o face din femininul de care are nevoie să fie în el însuşi şi pe care îl proiectează asupra unei femei. Atunci, el vede în femeie o imagine a femininului său, cel de care are el nevoie. Căci fiecare bărbat, şi invers fiecare femeie, are nevoie de feminin şi de masculin. Un bărbat foarte masculin are o nevoie de un feminin particular pentru a-şi completa fiinţa întreagă. Adesea, bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie se căsătoreşte deci cu anima sa, dar îşi va da seama într-o bună zi că proiecţia sa nu corespunde cu realitatea pe care o are în faţă. Este o primă mare problemă.
„Fiţi perfecţi, aşa cum şi Tatăl vostru din ceruri este perfect.”(Matei 5,48)
sau despre „perfecţiune” în mijlocul vieţii ordinare…
Dragi Prieteni,
Maturitatea spirituală nu vrea să spună a deveni perfect în sensul în care înţelegem în mod obişnuit acest cuvânt, ci mai degrabă a deveni întreg, totalmente noi înşine şi totalmente prezenţi aici şi acum. A tinde spre „perfecţiune” în inima însăşi a imperfecţiunii, am putea spune a „distracţiei” („distraction” are un dublu sens şi autorul, punând ghilimelele, cred că le-a avut în vedere pe amândouă: neatenţie[distragere] şi distracţie, n.t.)!
Există o intensitate de prezenţă care este justă; ea e cea ce trebuie să fie pentru ca viaţa să „răsune” în noi în ceea ce are ea mai perfect aici şi acum. Sen-Tsang, maestru zen, învaţă că perfecţiunea nu începe să răsară decât atunci când suntem fără nelinişte apropo de lipsa noastră de perfecţiune. Fără comprehensiunea unei posibile perfecţiuni în mijlocul vieţii ordinare, spiritualitatea poate să ne descurajeze. În fapt, este „perfect” cel care este una cu ceea ce este…
„A fi noi înşine acum integral aici.” (Karlfried Graf Dürckheim)
Un alt fragment din dialogul dintre K.G.Durckheim si Frantz Woerly
Eliberarea corpului are o şi o altă consecinţă: grija frumuseţii fizice…
Secolul nostru, în Occident, a descoperit corpul ca ceva care este important şi care poate fi frumos. Corpul ca atare este frumos. Nu este ceva care trebuie ascuns. Când eram copil, încă îmi amintesc de băile de mare. Tatăl meu avea o ţinută de baie care îi ajungea până la pulpe şi guvernanta mea un veşmânt închis până la glezne. Astăzi, pe plaje, chiar şi sutienul a dispărut. Ce diferenţă!În acelaşi timp are loc o descoperire a corpului: corpul este frumos şi nu trebuie să-l ascundem. El este acceptat ca făcând parte din om; astăzi, tinerii caută să-l dezvolte.În terapie ne dăm seama că corpul face parte din omul întreg. Este diferenţa între corpul pe care îl „avem” şi „corpul care suntem”, despre care am vorbit.
Dar descoperirea actuală a corpului şi a frumuseţii nu se limitează cumva la corpul pe care îl avem?
Bineînţeles. Corpul exterior poate fi ceva bine format. Este corpul pe care îl „avem”. Dar nu este exterior pur şi simplu. Trebuie, de asemenea, să distingem între corpul întreg şi faţă. Femeia care îşi descoperă primele riduri caută un machiaj care să le facă să dispară şi să pară tânără. Ea are o nostalgie a tinereţii. De cealaltă parte, vârsta exprimă pe cineva care a trăit o viaţă. Femeia care are o anumită maturitate va fi mai degrabă mândră să nu aibă chipul unei fete tinere, ci să arate, odată cu schimbările chipului ei, o dezvoltare a maturităţii.
Dumneavoastră vorbiţi de o persoană matură. Or, astăzi, imaginea frumuseţii este cea a unei persoane de 20 de ani. Frumuseţea unei persoane de 50 de ani nu este o valoare recunoscută…
Aceasta există totuşi: frumuseţea unei femei de 80 de ani şi unde se vede pe faţa sa o întreagă viaţă trăită. Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite. Ea poate fi trăită exprimându-se în multe riduri. Ansamblul dă o impresie de profunzime. Această faţă poate să exprime, de asemenea, o amărăciune sau o seninătate. Seninătatea este o formă de frumuseţe. Faţa plină de amărăciune îl respinge pe cel pe care îl întâlnim printr-o expresie amară: „Nu te vreau, nu te accept.” Este un mod de a fi urât. Există o faţă care acceptă, o alta care respinge. Frumuseţea nu se poate crea pur şi simplu cu un machiaj. Este expresia unei inimi sau a unei lipse de inimă.O figură poate fi urâtă pentru că exprimă pe cineva gelos sau căruia îi este frică, care este înspăimântat, mereu cu ochii în patru, contrar unei persoane care se simte bine în pielea ei, căreia nu îi este frică, care nu caută cu aviditate să fie recunoscută drept cineva extraordinar. Faţa exprimă întotdeauna ceva. Femeia care se crede a fi frumoasă pentru că este bine machiată este o eroare. În plus, această frumuseţe artificială este o frumuseţe pentru persoanele superficiale. „Make-up”-ul este cel care face frumuseţea. Nu este vorba de o frumuseţe care exprimă o fiinţă interioară. Frumuseţea feţei va fi prezentă în măsura în care exprimă un adevăr şi dacă nu există nimic de ascuns. Frumuseţea este de a ne prezenta cei care suntem într-un mod natural.
Există totdeauna o relaţie între cuvânt şi experienţă: „Conceptul fără experienţă este orb. Experienţa fără concept este vidă.”
Văd atât de des oameni care au veritabile experienţe ale Fiinţei, dar care nu îşi dau seama pentru că nu li s-a dat niciodată un concept care să permită să se spună: „Atenţie, există ceva de acest fel.” Astfel, conceptul nu este numai ceva ce omoară experienţa, ci şi o realitate proprie omului. De aceea nu trebuie mers prea departe spunând: mai ales nu folosiţi cuvinte pentru a spune aceste lucruri. Natural, nu putem înlocui experienţa printr-un cuvânt, dar îi putem da cuiva o idee despre ce i se poate întâmpla, datorită unor cuvinte. El o va recunoaşte apoi şi îşi va spune: „Ah, stai! Iată, asta este!”
KGD într-un dialog colocvial de o mare bogăţie cu Frantz Woerly.
Dialog purtat în anul 1983, când KGD avea 87 de ani, autorul interviului 29 de ani.
O carte foarte bine concepută şi foarte actuală si de larg interes.
O carte care ar putea fi o bună introducere pentru înţelegerea antropologiei lui KGD şi pentru cititorii de limbă română.:
Frantz Woerly - L’ESPRIT GUIDE. Entretines avec Karlfried Dürckheim, Albin Michel, pag. 102
Detalii carte pe AMAZON.fr aici:
https://www.amazon.fr/LEsprit-guide-Karlfried-Von-Dürckheim/dp/2226022619/
Ar trebui s-o traduc neapãrat...
Tocmai am terminat de tradus cartea Vom doppelten Ursprung des Menschen
adicã Despre dubla origine a omului,
carte care reprezintã punctul culminant al operei lui KGD. Nec plus ultra...Răspunsul la întrebările milenare ale omului.
În sfârşit Jacques Castermane pune "punctul pe i"... Se vorbeşte mult astăzi despre meditaţie şi efectele ei... măsurabile ştiinţiific. Dar nu aceasta este meditaţia care ne apropie de esenţa noastră profundă. Nu despre aceasta vorbeşte KGD. Nu despre aceasta vorbeşte Zenul veritabil.
„Înţelepciunea priveşte în interior, ştiinţa obişnuită în exterior. Dar când privim în interior în modul în care căutăm să vedem în exterior, facem dintr-un interior un exterior.” (D.T. Suzuki)
La final am inclus fragmentul întreg care explică diferenţa dintre meditaţia străveche şi cea modernă, ştiinţifică... obiectivantă, în slujba egoului. Este o diferenţă de abordare, de atitudine profundă, de consacrare mai exact.
Nota mea, V.J.
 |
| Claude Monet - Bridge Waterloo, 1901 |
Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor
care să ne ţină departe de culmile divinului,
ea este puntea care ne reuneşte cu ele.
Trebuie doar să rărim ceaţa conştiinţei
care ne ascunde vederea eişi să demolăm zidurile care ne barează drumul spre ea.
 |
| Claude Monet - Pont Japonais |
Am adăugat această precizare ca urmare a unui comentariu al cuiva, bun cititor de carte dar relativ tânăr probabil, care n-a găsit "nimic deosebit" în această carte...
Acesta este sensul cotidianului trăit ca exerciţiu.
Nu este nevoie de un timp special pentru aceasta. Fiecare clipă ne cheamă la conştientizare şi conformare. Şi nu există nici o acţiune, oricare ar fi scopul ei exterior, care să nu conţină pentru noi şansa de a avansa tot mai profund în adevăr. Orice am face: fie că mergem, că stăm în picioare sau aşezaţi, că scriem, vorbim sau tăcem, că atacăm sau ne apărăm, că ajutăm sau servim pe cineva, oricare ar fi munca noastră, - toate şi fiecare conţin în sine şansa de a fi îndeplinite într-o atitudine şi o poziţie care proclamă, restabileşte şi stabilizează tot mai mult contactul cu FIINŢA, şi serveşte astfel progresului spre transparenţa pentru transcendenţă.
K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, pag. 254
Ocazie cu care reamintesc cã este tradusã deja în româneste cartea pe tema aceasta,CALEA INTERIOARÃ. Cotidianul ca exercitiuDetalii carte la Editura HERALD aiciDar dacã nu ati citit nimic de KGD pânã acum nu recomand sã începeti cu aceasta.Deoarece pentru a întelege continutul ei e nevoie de o experientã de viatã, în special de un parcurs de Cale, de un început mãcar...
Totuşi ceea ce spun aici n-ar trebui să fie descurajant pentru nimeni.
Depinde şi de structura interioară a cuiva, de deschiderea spre mister, spre misterul care suntem.
Oricum, este o carte rară, de mare ţinută spirituală, apreciată de cei aflaţi pe cale - mă refer la cititorii din ţările vestice, care nu au cunoscut întunericul de 40 de ani de comunism şi ateism.
O simplă atracţie pentru viaţa iniţiatică a cuiva dintre cei "chemaţi" poate fi deja suficientă pentru receptarea cărţii.
Scrisoarea de informare a Centrului Dürckheim din Franţa - martie 2018
Pentru a răspunde acestei întrebări, trebuie mai întâi să ştim ce înţelegem prin termenul de meditaţie.
De câţiva ani, propunerea unei meditaţii moderne ar vrea să dea, despre meditaţia calificată ca fiind ancestrală, o imagine demodată.Poziţia mea, ca practicant al unui exerciţiu, care irigă ţinuturile Orientului şi ale Extrem-Orientului, timp de mai bine de 20 de secole, se poate rezuma în această întrebare: „Să existe oare pentru omul actual, orespiraţie modernă care să fie mai avantajoasă decât respiraţia ancestrală?”Cei şi cele care practică meditaţia atenţiei depline vor înţelege acest amalgam între termenii meditaţie şi respiraţie.
Există, oare, o dovadă mai solidă a autenticităţii unei „experienţe” decât transformarea totală pe care ea o provoacă? Celui care a trăit-o ea îi arată într-o străfulgerare lumea sub o cu totul altă lumină, şi îl determină să ia decizia şi îi dă forţa de a începe o viaţă total diferită de cea pe care o ducea până atunci.
Se găseşte, oare, în lumea umanităţii suferinde, un lucru care să merite mai bine calificativul de „adevărat” decât metamorfoza unui om fricos într-unul care nu se mai teme de moarte; a unui om disperat din cauza absurdului şi a nedreptăţii din lume într-unul care intuieşte prin orice absurd şi dincolo de el un sens mai înalt; a unui om zdrobit de tristeţea solitudinii într-unul care simte chiar în această izolare o imensă protecţie? Cum să refuzi unor astfel de transformări - care duc la un comportament, la o cunoaştere şi la o experienţă supra-naturale – un caracter de realitate, de o realitate supranaturală?
Contemporanii noştri prudenţi au devenit foarte reţinuţi cu rostirea cuvântului „Dumnezeu”. Nu pentru că nu mai ştiu nimic sau nu ar vrea să ştie nimic despre Dumnezeu, ci tocmai pentru că reîncep să-l presimtă. De aceea orice cuvânt care încearcă să sesizeze acest mister şi care face din el ceva sau un „Cineva” le pare prea slab, insuficient, absurd chiar. Alte cuvinte, mai neutre, intră atunci în joc, de exemplu cel de „transcendenţă”.
Traducerea primului capitol din această carte care este o sinteză a antropologiei şi filosofiei lui KGD exprimate în cărţile sale anterioare acesteia.
O carte NEC PLUS ULTRA…
"în care se comunică experienţa unei vieţi întregi consacrate scrutării adevăratei naturi şi adevăratului destin al omului" (A.M. Besnard o.p.)
TEMAOmul are o dublă origine: una cerească şi una pământească, una naturală şi una supranaturală. Toţi cunoaştem această axiomă. Dar cine dintre noi o tratează cu seriozitate ca pe expresia unei promisiuni, unei experienţe şi a unei sarcini de îndeplinit?
Nimeni nu pune la îndoială originea „pământească” a omului. A vorbi însă despre originea „cerească” a omului înseamnă, în mod evident, a face apel la credinţă sau la convingeri. Ca pentru multe alte enunţuri care privesc adevăruri primordiale despre viaţă, sensul acestui principiu se pierde la orizontul unei viziuni pur profane a realului într-o sferă crepusculară care, în mod evident, ţinând de un tărâm al imaginaţiei, nu are nimic în comun cu „realitatea” pe care o putem concepe noi. Dar este vorba de cu totul altceva.
Traducere din K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, pag. 11-17
Scrisoarea nr. 73- ianuarie 2018 de la Centrul Durckheim, Mirmande, Franţa, http://www.centre-durckheim.com/
Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?
„În lucrări recente citesc că meditaţia (care este propusă la Centrul Dürckheim) este <meditaţia ancestrală>, căreia ar fi bine poate să i se prefere o <meditaţie modernă>. Modernă, pentru că s-ar sprijini pe cercetări şi lucrări ştiinţifice în domeniul ştiinţelor creierului! Modernă, pentru că poate fi verificată prin măsuri cantitative (electroencefalogramă, scanner, IRM, analize biochimice, etc). (…)
Este limpede că astăzi principiul cantitativ nu încetează să joace un rol din ce în ce mai important în domeniul ştiinţelor umane, al medicinii experimentale şi al ştiinţelor cognitive. Cu toate acestea ne putem întreba dacă datele cantitative sunt în măsură să reveleze ceea ce priveşte la propriu persoana individuală, trăirea ei intimă.
Pentru ceea ce ţine de domeniul vieţii interioare al fiinţei umane contează, mult mai mult decât cifrele şi graficele, simţirea care rămâne funcţia martor a percepţiei. Contează experienţele calitative. După o jumătate de oră de meditaţie, două aspecte se impun: Ce simt? Şi cum mă simt?[1]
