Annick de Souzenelle - Despre ce coroanã este vorba?

O altă voce, care nu mai are nevoie de prezentare, despre semnificaţia coronavirusului.

Un text cu care, din nou, rezonez 100%.

O lectură actuală a vechilor cărţi de înţelepciune ale omenirii, în cazul acesta a Bibliei.
Despre destinul (uitat) al omului în această viaţă: acela de a se verticaliza
- prin ancorarea între cer şi pământ -,
după ce, până acum, a trăit doar pe orizontală
nutrit doar de seva pământului,
dobândind o cunoaştere doar pe acest plan orizontal.

Neştiind că îi lipseşte UNICUL NECESAR....

Lui îi revine datoria de a regăsi legătura vitală cu "cerul" - cer prezent şi în el - din interiorul său, unde este aşteptat, am putea spune. Unde este invitat... poate şi prin această OPRIRE generală, care poate fi şi o invitaţie la oprire individuală şi reflecţie profundă.

Da, invitat. Pentru că omul are dreptul să aleagă: să-şi îndeplinească destinul de om sau să rămână în actuala stare de inconştienţă cu toate consecinţele care decurg de aici.

Annick de Souzenelle (n. 1922)
Mai multe texte de Annick de Souzenelle aici:

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Annick_Souzenelle_exil.htm

Annick de Souzenelle - Despre ce coroanã este vorba?

Căutând să înţeleg mai clar evenimentele ce tulbură azi întreaga umanitate, mă bazez pe Biblie şi pe viaţa poporului evreu, prototip al vieţii umanităţii întregi.

În cartea Exodului, citim că acest popor aflat de multă vreme în robie în Egipt, este brusc încercat, împreună cu egiptenii, fiind supus la zece plăgi succesive, ce nu sunt decât consecinţele încălcării legilor ontologice care structurează creatul, încălcări comise de toţi. Acestea din urmă sunt comparabile cu dărâmarea zidului de susţinere a unei case, gest ce duce la prăbuşirea casei.

Preot Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie nr. 170 martie-aprilie 2020

Nota mea:

Si dacã CORONA-VIRUSUL ne-ar scoate ÎN EVIDENTÃ,
într-un mod surprinzãtor pentru cunoasterea la care a ajuns omenirea,
si în pofida acesteia,
si fãrã nici o tãgadã,
tocmai VULNERABILITATEA absolutã a fiintei umane
în absenta LEGÃTURII VITALE cu SURSA de VIATÃ?

A legãturii vitale PIERDUTE
- pentru cã aceastã pierdere tine de destinul omului -
dar pe care omul are sarcina sã o regãseascã aici în aceastã viatã
- si aceasta tine de destinul omului -
dacã vrea sã îsi onoreze calitatea de OM.

Cãci omul nu poate trãi inconstient ca o plantã.

El este "coroana" creatiei în curs de desfãsurare(a unei evolutii asadar),
creatie la care este chemat sã participe CONSTIENT de destinul sãu suprauman.
Inclusiv la propra creatie...

Si dacã tocmai acesta ar fi mesajul transmis prin aceastã pandemie?

Un virus cu un comportament imposibil de definit,
dar care se propagã vertiginos, exponential,
imposibil de stopat,
care devine tot mai virulent.

O "inventie" uimitoare!...trebuie sã recunoastem...
pentru a transmite o ATENTIONARE unei omeniri foarte "destepte"...

Pentru o lume în derivã,
orientatã numai spre exterior,
ignorându-si propriul interior: esenta.

Purtând în sine un GOL imens, un DOR în locul ESENTEI,
si cãutând sã-si umple acest gol cu lucruri din exterior, nu doar materiale.
Cu cât mai multe, cu atât mai bine - se sperã. De aici si EGOISMUL...
Dar degeaba. GOLUL se simte tot mai tare, cu cât se adunã mai multe "lucruri".

Trãim într-o continuã DISTRACTIE, adicã DIS-TRAGERE de la ESENTIAL.
Ne lipseste cultura experientei interioare, spune KGD.

Poate că omul trebuie provocat pentru a intra în procesul de maturizare interioară, spune tot KGD.

Despre acestea este vorba în Textul indicat mai jos.

Un text cu care rezonez 100%.

Final Nota mea (V.J.)

Pãrintele Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie pe martie-aprilie 2020

Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale

si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,

centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann

http://www.centrebethanie.org/

Semnificaţia marilor crize? Provocarea omului la maturitatea sa "spirituală"

Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină. 

Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa, sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,  

din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale. 

Credinţa creştină nu este tocmai credinţa, pe care ne-o revelează Isus Christos, în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?  

Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?  

Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere noi surse de credinţă care nu ar izbucni  fără catastrofele din existenţa sa  şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie ?

Poate că omul trebuie să fie provocat pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”, pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”, spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan) 

Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Străpungerea spre Fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016

Un text scris în anii de după catastrofa celui de-al doilea război mondial, dar cât de actual...

... în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane, prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să se poată manifesta limpede în lume. Ajungem astfel la trecerea de la personalitate la persoană.

Extras de aici: https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/gandul-zilei-26.html
si acolo e un link la întreaga conferinţă Trecerea la o nouă conştiinţă a realităţii.

Notă: Am parcurs zilele acestea toate postările de la începutul acestui blog - sunt o mulţime de texte foarte consistente (traduceri din diferite cărţi scrise de K.G. Durckheim, multe netraduse încă în româneşte - şi le-am inclus în etichetele existente sau am inventat alte etichete. Şi sunt mai mult decât destule!
Cine caută găseşte... ceea ce caută.

Jacques Castermane – La ce bun zazenul ? La nimic pentru ego!

CENTRE DÜRCKHEIM, France - Newsletter martie 2020

La nimic pentru ego!

Sunt conştient că această indicaţie nu este cea mai bună posibilă pentru a convinge de valoarea şi de interesul pentru exerciţiul numit zazen pe omul actual. Cu atât mai puţin cu cât majoritatea persoanelor care se orientează spre practica unui exerciţiu, care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient, au drept scop menţinerea sau restabilirea sănătăţii, exigenţa confortului şi augmentarea eficacităţii lor funcţionale în lume. Fiecare este gata să angajeze o muncă asupra sa cu condiţia să găsească acolo o augmentare a capacităţilor sale. Am putea spune că un exerciţiu nu are sens decât în măsura în care permite şi favorizează trecerea de la un EGO de mărime XXL la un EGO de mărime XXXL! Poate că acesta este util? Dar în niciun caz nu acesta este scopul exerciţiului zazen.

Suferinta nu dispare acolo unde "Viaţa a reuşit", dar este trăită altfel: fructuos

Suferinta nu dispare: doare la fel de mult, dar este trãitã altfel.
Omul în care "viaţa a reuşit" nu devine un supraom, cineva deasupra durerii.

Când un om îsi acceptã si suportã cu curaj suferinta,
- inclusiv în meditatie, poate chiar zile întregi  -
vine un moment când se simte ca trecând printr-un zid
şi omul devine liber si deschis pentru ceva necunoscut pânã atunci.
(KGD)

Omul care a atins majoratul (a se vedea aici – când omul devine expresia fiinţei sale esenţiale) dovedeşte aceasta nu numai prin afirmarea credinţei sale, ci prin forţa înrădăcinării sale în experienţa FIINŢEI dincolo de spaţiu şi timp, prin forţa sa atunci când suportă insuportabilul şi acceptă inacceptabilul. Ceea ce presupune şi forţa de a-şi continua, treaptă cu treaptă, transformarea sa. Doar cel care este înrădăcinat în profunzimea Fiinţei esenţiale poate suporta teama de a suferi a eului său. Pentru el o armonie scutită de suferinţă nu este singurul criteriu valabil, nici absenţa conflictelor valoarea cea mai înaltă. Cel care rămâne în spiritual va fi singurul capabil să suporte dezordinea lumii fără să simtă amărăciune din cauza aceasta iar suferinţa pe care totuşi o resimte va fi fructuoasă.

Este imatur cel care crede că poate învinge definitiv angoasa, tristeţea şi disperarea. Este major, din contră, cel care găseşte în pericolele permanente ale imperfecţiunii vieţii un mijloc mereu nou de a nu se identifica cu eul său anxios, trist şi disperat, ci de a-l dizolva la contactul profunzimii. El este atunci copleşit şi neîncetat transformat prin forţa profunzimii. Personalitatea sa este tot mai puternic marcată de Fiinţa sa esenţială, tot mai mult  dirijată de iubire şi transformată chiar şi în slăbiciunile sale. Sub semnul unei transparenţe crescânde, el poate atunci să dea expresie prezenţei ei în această lume.

(K.G.Durckheim  - La Voie de la Transcendance, pag.44)

Epifania FIINTEI în fiind şi obstacolul inconturnabil al Umbrei

Epifania FIINTEI în fiind este tema fundamentală a vietii umane,
este "marea experienţă" prin care percepem
participarea noastră la FIINTÃ,
experienţă care străpunge eul nostru mundan,
prin carapacea sinelui şi a vieţii,
si de aceea ea este "pivotul" si turnanta întregii noastre existente.

K.G. Durckheim - Sous le signe de la Grande Expérience

Umbra reprezintă ansamblul forţelor, al puterilor care blochează calea. 
În umbră se găseşte tot ceea ce este între sine şi adevăratul sine.
Orice idealism care încearcă să surmonteze aceste obstacole
fără a trece prin duce la ceva fals.
Omul care neagă umbra se identifică cu o imagine pe care ar vrea
s-o realizeze sau care pretinde a fi.
Dar, în realitate, acolo este vorba de o dorinţă foarte pioasă, negreşit, însă foarte departe de o realizare.

K.G. Durckheim – CENTRUL FIINTEI, Editura HERALD, pag. 119

Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.

Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD, pag. 42

O căutare iniţiaticã care crede că poate înainta direct spre Fiinţa esenţială evitând umbra va eşua la jumătatea drumului

Umbra

Forţa care îl antrenează pe om spre meditaţie se naşte din suferinţa sa în faţa absenţei de unitate integrală. În civilizaţia noastră aceasta este împiedicată din diverse cauze. Principale sunt refularea dorinţelor şi pulsiunilor naturale, neglijarea femininului în favoarea masculinului – atât la femeie cât şi la bărbat -, raportul neajustat cu sexul opus, reprimarea personalităţii creatoare prin organizarea vieţii într-o societate care face din individ servitorul legilor, sistemelor şi întreprinderilor impersonale.

Dar factorul de eşec decisiv al acestei integralităţi este refularea esenţei supranaturale. Omul contemporan devine pentru prima dată pe deplin conştient de aceasta.

Aceste obstacole în calea realizării totale a omului ţin de faptul că, în spatele faţadei mai mult sau mai puţin vesele şi strălucitoare pe care o arată lumii, milioane de oameni sunt bolnavi. Ei suferă durerea unui subiect împiedicat să devină el însuşi pentru că laturile primordiale ale totalităţii sale nu au dreptul să se exteriorizeze. Ele devin atunci umbra, care pedepseşte minciunile faţadei luminoase. O căutare iniţiaticã care crede că poate înainta direct spre Fiinţa esenţială evitând umbra va eşua la jumătatea drumului.

NU EXISTĂ DEVENIRE VALABILĂ FĂRĂ CONŞTIENTIZAREA UMBREI.

K.G. Dürckheim -  Meditieren – wozu und wie, HERDER, pag. 71

Jacques Castermane - Zazen ca exerciţiu de metamorfoză

Adevărata noastră natură este insesizabilă prin gândire.
Ceea ce nu înseamnă că natura noastră esenţială, propria noastră esenţă este incognoscibilă.
Organul cunoaşterii este corpul-viu în globalitatea şi în unitatea sa. (Corpul-viu, Leib în germană).

Ceva foarte important pentru cei care cred cã meditatia este suficientã...

(Aşa cum credeam şi eu vreme de câţiva ani buni până ce m-am izbit de probleme "imposibile" -  a se înţelege întâlnirea cu propria Umbră, cât şi cu cea a altora - care reclamau perceperea nemistificată a realităţii şi impuneau... acţiune fermă, o necesară "stricare" temporară a liniştii. Nota mea, V.J)

Practicile meditative au drept scop să consolideze contactul cu fiinţa esenţială.Dar succesul lor depinde în mare parte de travaliul de clarificare psihologică a inconştientului.

Şi invers, această clarificare este adesea facilitată dacă cel care se exersează a intrat deja în contact cu fiinţa sa esenţială.

Fără un travaliu de psihologie a profunzimilor, meditaţia poate,  tocmai pentru că pare să dea roade întrucât aduce pacea interioară,să împiedice conştientizarea inconştientului refulat.

Atunci, într-o bună zi, tot ceea ce a fost refulat explodează, antrenând cu sine prăbuşirea frumosului edificiu. 

KG Durckheim - Exerciţii iniţiatice asupra corpului pag. 60-61

Scrisoarea pe ianuarie 2020 de la CENTRE DÜRCKHEIM, Mirmande, France - update

 Meditaţia numită „laică” riscă să-l închidă pe om într-un fel de auto-suficienţă, lăsându-l  la distanţă de misterul a ceea ce acţionează în el în linişte: viaţa.

Să ne ferim să calificăm meditaţia şi să o reducem la un cadru definit oricare ar fi acesta, am risca astfel să-l condamnăm pe om la o eternă căutare a părţii sale lipsă, exact acea parte care nu lipseşte niciodată. (Dominique Durand)

Un motto pentru Noul An: Viaţa-i datorie grea

Viaţa-i datorie grea
Război e de viteji purtat!

Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.

George Coşbuc - Moartea lui Fulger 

A apărut cartea anunţată: Chemarea Maestrului Spiritual

A apărut noua traducere din K.G. Durckheim la Editura HERALD.

Chemarea MAESTRULUI spiritual. 

Sensul îndrumării spirituale pe calea către Sine 

Detalii carte pe site-ul Editurii HERALD aici:

 https://www.edituraherald.ro/carti/chemarea-maestrului-spiritual-sensul-indrumarii-spirituale-pe-calea-catre-sine-detail

In curând o nouă carte de Durckheim în româneşte - update

Este vorba de traducerea în româneşte a cărţii Der Ruf nach dem Meister. Der Meister in uns de Karlfried Graf Durckheim.

E pe bune! În curând! A ieşit de la tipar. Mai trebuie definitivate nişte formalităţi.

Câteva fragmente traduse în timp din această carte pot fi citite pe acest blog aici:

https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/Der_Ruf_nach_dem_Meister 

Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 164 de la Bethanie pe iulie 2019

           Un text de un mare discernământ spiritual... 
           Noi trebuie să devenim ceea ce trebuie să fim si nimic altceva...
           Iar ceea ce trebuie să fim rămâne un mister de descoperit în fiecare zi...
           Trebuia neapărat tradus în româneste. 
           Şi îşi are locul aici pe blogul destinat lui Durckheim.
           Este exact aceeaşi perspectivă...

Gorze, iulie 2019

Dragi prieteni,

Viaţa nu poate fi decât spirituală! Tot ceea ce trăieşte şi respiră este animat de suflul vital care îşi are sursa, izvorul în Dumnezeu. Eu trăiesc pentru că sunt o fiinţă spirituală, adică o fiinţă vie a Suflului. Fără Suflu nu există viaţă: „Le retragi Tu suflul, ele mor şi se întorc în ţărână.” (Ps. 104). Acest suflu ne locuieşte, ne poartă şi ne hrăneşte. Este o forţă ordonatoare şi formatoare, dar şi eliberatoare şi unificatoare în acelaşi timp.

Omul care primeşte conştient această forţă este pe cale de transformare. El participă la opera regeneratoare a lui Christos graţie spiritului său, căci Spiritul este cel care vivifică spiritul din noi şi astfel, graţie acestui elan vital care pulsează în spiritul nostru, chiar şi omul prizonier al eului său existenţial aspiră, fără să o ştie adesea, să regăsească graţia lui Christos înviat.

Omul este astfel făcut încât este împins în mod constant să se depăşească şi tocmai în această „tindere spre” se realizează omul. Acest impuls interior este puternic şi angajamentul poate să se lovească de multiple pericole. Voi semnala două dintre acestea: pe de o parte, tendinţa spre „subterfugiu spiritual” şi, de altă parte, identificarea cu „supraeul spiritual”.

Dominique Durand - Meditaţia: de la gândire la prezenţă

(Scrisoarea pe aprilie 2019 - nu am putut să o traduc la momentul respectiv; dar are un conţinut atât de clar pe tema complexă a vacuităţii căutate în meditaţie încât trebuie tradusă neapărat).

Noi trăim foarte puţine experienţe debarasate de construcţiile noastre intelectuale. Noi nu trăim viaţa, noi argumentăm viaţa, o discutăm pe baza unor credinţe şi a unor cunoştinţe de care nu ne putem desface.

Mentalul se strecoară pe nesimţite în toate momentele vieţii noastre şi aşezarea în linişte ne oferă posibilitatea de a observa gradul nostru de aservire la gândire.